Suma banilor ridicați în urma perchezițiilor la membri și activiști ai Partidului „ȘOR” este de peste 4 milioane de lei și 4 mii de dolari SUA și nu de 3,5 milioane de lei, atât cât a anunțat șefa instituției, Veronica Dragalin, la o conferință de presă. Procuratura Anticorupție a numit cifra astăzi, într-un comunicat de presă, după ce spune că a finalizat procesul de examinare a banilor depistați și ridicați în cadrul perchezițiilor efectuate în cauza penală privind finanțarea ilegală a Partidului Politic ”ȘOR”.
Instituția mai spune că în continuare va fi adoptată o hotărâre privind asigurarea păstrării banilor ridicați. Amintim că, inițial, la data de 20 octombrie, când procurorii anticorupție au efectuat 55 de percheziții la membrii și activiștii Partidului Politic „ȘOR”, șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a vorbit despre ridicarea a aproximativ 20 de pungi cu 3,5 milioane de lei, bani care ar fi destinaţi participanților la proteste.
Ulterior, într-un video publicat pe Facebook, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a confirmat că a expediat 5,5 milioane de lei, și nu 3,5 milioane așa cum vorbește Procuratura, pentru transportul și hrana celor care vor să participe la proteste, dar nu o pot face din cont propriu. Recent, șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat la o emisiune de la ProTv că nu fusese deschise toate pungile.
Amintim că, în urma perchezițiilor din 20 octombrie la membrii și activiștii Partidului Politic „ȘOR”, 24 de persoane au fost reținute. Atunci, Ilan Şor a declarat că perchezițiile ar fi fost făcute la indicaţia guvernării, iar adevăratul motiv pentru care se recurge la asemenea măsuri este teama de proteste. Procuratura a respins orice imixtiune în activitatea sa.
Iar Veronica Dragalin a declarat că procurorii își îndeplinesc atribuțiile în strictă conformitatea cu legea. Purtătorul de cuvânt al fracţiunii PAS, Adriana Vlas ne-a scris atunci că nu comentează declaraţiile politicianului.
Anterior, ea ne-a spus că organele de drept trebuie să investigheze finanțarea protestelor și să ia măsurile necesare în cel mai scurt timp. Preşedintele Maia Sandu a declarat, la rândul ei că Partidul „ŞOR” organizează proteste deoarece nu îşi doreşte ca autoritățile să înfăptuiască reforma justiției. Precizăm că, Ilan Șor a confirmat de mai mulre ori că achită din cont propriu transportul și mâncarea protestatarilor care nu au posibilitate să meargă la manifestații.