Agenția Națională pentru Reglementare Energetică va revizui tariful la energia electrică la începutul lunii noiembrie. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8. Oficialul însă nu a spus cu cât ar putea crește tarifele pentru consumatorii finali, scrie newsmaker.
„Pentru luna octombrie nu se va simți nicicum pentru că suntem pe final de lună și impactul este mic. Pentru luna noiembrie se va vedea la începutul lunii, atunci când vom trage linia pe contractele pe care le avem semnate comercial. În funcție de asta ANRE va trebui să decidă care va fi tariful începând cu 1 noiembrie”, a declarat Andrei Spînu.
Dacă Centrala de la Cuciurgan nu ne va livra deloc energie electrică sau doar 10 la sută, atunci prețul energiei s-ar putea scumpi semnificativ.
„Dacă cantitatea de energie electrică de avarie, care este luată la moment, va fi la nivelul de circa 7%, atunci impactul pe tarif nu va fi atât de mare. Însă dacă vom ajunge în situația în care MGRES nu va putea livra deloc energie electrică sau va livra doar 10% și iar vom lua energie de avarie de pe piața europeană cu un preț de peste 280 – 300 de euro MW, atunci impactul va fi mai semnificativ. Acum R. Moldova cumpără energia de avarie în medie cu 260 – 280 de euro”, a declarat Andrei Spînu.
Totodată, ministrul a reiterat că riscul de deconectare a luminii persistă, însă nu se iau în calcul deconectările masive.
„Deconectările masive nu se iau în calcul la etapa care suntem, dar este un scenariu care ar putea să se întâmple. Există o procedură, de exemplu, se vor deconecta pe o oră 20 de localități, apoi următoarele, apoi următoarele… Asta este procedura, nu se deconectează o singură localitate sau doar un oraș sau altul. Ar putea să ajungă ca toate să fie deconectate, în afară de centrele mari, care au spitale, care nu pot fi deconectate. Cel mai sumbru scenariu este în cazul în care Federația Rusă va decide să bombardeze și liniile de interconectare a R. Moldova cu Ucraina. Într-un astfel de scenariu s-ar putea ajunge ca și Chișinăul să fie deconectat pe sectoare, suburbii, pentru că nu va exista o altă soluție, sistemul nu va funcționa”, a precizat Spînu.
Menționăm că Republica Moldova continuă să aibă deficit de energie electrică. Prin urmare, pe 28 octombrie, vom înregistra un deficit de 7,8%.
Începând cu 24 octombrie, Republica Moldova înregistrează zilnic un deficit energie electrică, întrucât autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au decis instituirea stării de urgență economică pe întreg teritoriul regiunii, până pe data de 1 noiembrie. Drept urmare, Centrala de la Cuciurgan a limitat exportul de energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului. Astfel, în loc de 70 % cât livrează în prezent, Chișinăul primim doar 27%.