Să economisim curentul între orele 07:00 și 23:00, este îndemnul vicepremierului Andrei Spînu, pentru a nu fi făcute deconectări. Oficialul a spus că pe parcursul zilei de luni nimeni nu va rămâne fără lumină, iar pentru marți, Moldovagaz a alocat mai mult gaz pentru Centrala termoelectrică de la Cuciurgan.
El a declarat că, în ceea ce privește zilele următoare, vor fi identificate resurse, fără să spune exact de unde va fi achiziționat curent și ce volum anume. Totodată, demnitarul a afirmat că vor fi adoptate măsuri de economisire a energiei electrice, pentru evitarea deconectărilor. Lam telefonat ca să aflăm detalii, dar acesta nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesajul expediat.
De asemenea, am vrut să știm cu ce furnizori se intenționează semnarea altor contracte, având în vedere anunțul Tiraspolului de reducere a volumului energiri electrice produsă de Centrala de la Cucirgan, de la 70 la 27 la sută, dar ministrul nu a reacționat la apeluri. Nu ne-a răspunds nici consilierul său pentru comunicare.
Precizăm că, Moldova cumpără din România 30% din necesarul de curent, după ce Ucraina a sistat exportul de energie electrică, din cauza bombardamentelor ce i-au afectat infrastructura energetică. Livrările de pete Prut vor fi făcute în funcție de cantitățile disponibile. România ne va vinde curentul cu 90 euro/MWh.
Timp de câteva zile, am fost dependenți de Cuciurgan, de unde am cumpărat energia electrică cu 62,5 dolari per MW/h.
Vineri ”Moldelectrica”a anunțat Stare de alertă pe piața energiei electrice a Republicii Moldova. Operatorul sistemului de transport a curentului a comunicat despre existența unui deficit de energie electrică, neacoperit prin contracte comerciale.