Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale VEST cercetează trei conaționali și doi cetățeni ucraineni pentru deținerea și folosirea actelor falsificate. Cazurile au fost consemnate în mai puțin de 24 de ore. La trecerea frontierei prin PTF Leușeni au fost ridicate patru documente, iar în PTF Sculeni – un document, transmite paranteze.md.
O carte de identitate românească a fost depistată în pantoful unui pasager al rutei „Moldova-Germania”. În cadrul cercetării amănunțite a documentului s-a constatat că este falsificat. Posesorul actului cu pricina este un moldovean 24 de ani.
Totodată, la o altă cursă ce se deplasa spre Germania a fost identificat un alt pasager, moldovean de 33 de ani, care deținea un permis de conducere falsificat. Documentul era eliberat de către autoritățile naționale pe numele unei persoane străine.
Al treilea moldovean, un chișinăian de 22 de ani, revenea din Germania. În cadrul controlului suplimentar a fost depistat asupra sa permisul de conducere moldovenesc, care prezenta indici clari de falsificare.
Cetățenii Ucrainei, la care s-au depistat permise de conducere falsificate, s-au prezentat la intrarea în Moldova, în calitate de șoferi ai autoturismelor personale. Din declarațiile străinilor s-a aflat că unul vine din Kazahstan, iar al doilea ucrainean din Albania, ambii cu tranzit pe teritoriul Moldovei. Persoanele și-au continuat deplasarea, doar că au fost înlăturați de la volanul mașinilor.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii de fals în acte oficiale. Cele cinci documente au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei judiciare.