Guvernarea a intentat dosare penale pe numele tuturor liderilor opoziției din Republica Moldova și ei nu sunt gata să treacă prin momente grele. Așa a explicat Ilan Șor lipsa altor forțe politice de la protestul național, care se desfășoară de mai bine de o lună în centrul capitalei. El a subliniat că nu a revendicat dreptul exclusiv asupra manifestațiilor și că orice forță, care nu este de acord cu politica actualului regim, poate oricând să se alăture acțiunilor de protest, scrie Partidulsor.MD.
„Pe numele tuturor deputaților din opoziție sunt intentate dosare penale. Fie pentru îmbogățire ilicită, aceasta fiind o normă standard, fie pentru altceva. Desigur, oamenii se tem, oamenii au familii, părinți, copii. Ei nu sunt pregătiți să treacă prin astfel de momente grele. Noi, când am decis să ieșim la luptă, am avut o discuție serioasă și responsabilă în interiorul echipei și am decis pentru noi că, în pofida riscurilor la care ne expunem astăzi, mergem să luptăm și vom lupta până la capăt”, a menționat liderul Partidului „ȘOR”.
El a precizat că a discutat deschis cu toți liderii din opoziție, dar că deciziile trebuie să și le asume cei din urmă.
„Noi înțelegem foarte bine că există frică și nimeni încă nu a anulat opoziția de canapea, care există și la noi. În al treilea rând, înțelegem că unii se tem că nu vor putea mobiliza un număr suficient de oameni și, prin asta, își vor demonstra vulnerabilitatea. Le-am explicat tuturor: Prieteni, nu este protestul lui Ilan Șor sau al Partidului „ȘOR”. Este un protest al poporului. Eu doar ajut la organizarea manifestațiilor, deoarece guvernarea noastră a adus lumea la un nivel al sărăciei, încât oamenii nu-și permit nici să ajungă până în oraș. Ca lider al unui partid politic, mă simt obligat să ajut poporul să se organizeze, dar eu nu am monopolizat acest protest. Este un protest al poporului”, a subliniat Ilan Șor.
Următorul protest național va avea loc duminică, 16 octombrie, la ora 15:00, în Piața Marii Adunări Naționale. De asemenea, sute de oameni protestează nonstop, în fața Parlamentului, acolo unde a fost amenajat Orășelul Schimbării.
Reprezentanții puterii și ai altor forțe de opoziție nu au comentat încă aceste declarații.