Asociația „Forţa Fermierilor” cere efectuarea unui control extins de stat în vederea depistării tranzacțiilor de cumpărare a terenurilor agricole de către companiile cu investiții străine şi rezilierea acestora. De asemenea, organizația solicită interzicerea la nivel legislativ a arendării terenurilor agricole de către companiile, controlate din zonele offshor. Potrivit reprezentanților organizaţiei, astfel de companii își folosesc poziția pentru a ascunde veniturile reale și, prin urmare, pentru a se sustrage de la impozitare. Unii deputați, responsabili de domeniu, au declarat postului nostru TV că sunt de acord cu unele dintre afirmațile făcute de „Forţa Fermierilor” și au menționat că, săptămâna viitoare, vor purta discuți cu reprezentanții asociației.
Asociația „Forţa Fermierilor” cere deoffshorizarea sectorului agrar al țării. Într-un comunicat de presă al organizației se spune că „În prezent în ramura agricolă națională activează câteva agroholdinguri, controlate vertical din offshoruri cipriote, care dețin zeci de mii de hectare agricole. (…) Companiile respective, având multiple întreprinderi afiliate, folosesc pe larg prețuri de transfer, facilități fiscale portuare și exportatori fictivi din offshoruri pentru optimizarea impozitării la comercializarea producției agricole și ascunderea veniturilor reale în paradisuri fiscale”.
„Forţa Fermierilor” nu a dat denumirile agroholdingurilor. Cu toate acestea, producătorii agricoli locali şi chiar directorul executiv al Asociaţiei, Alexandru Slusari, au acuzat în repetate rânduri Grupul de companii Trans-Oil că monopolizează exporturile de cereale în Moldova şi declarau că este cel mai mare chiriaș de teren agricol din Moldova. Iar portalul Mold-street a notat că Trans-Oil este integrat în compania sa-mamă, offshorul cipriot Aragvi Holding International Ltd, al cărui director este Vazha Jashi, cetățean rus, american şi moldovean.
Am contactat Trans-Oil pentru comentarii. Acolo ne-au răspuns că această inițiativă ar putea fi o lovitură pentru piața de arendare a terenurilor și un semn de concurență neloială la nivel de stat, când un întreg strat de chiriași va fi pur și simplu interzis prin lege.
„Nu ne este prea clar împotriva cui este această inițiativă, întrucât Grupul Trans-Oil are doar o mică bancă de terenuri închiriate, care la rândul său este închiriată unor mari producători. Această inițiativă nu are niciun impact asupra afacerii Grupului. (…) Această inițiativă, dacă va fi implementată, ar putea afecta cetățenii moldoveni-proprietari de terenuri, deoarece ar putea reduce numărul de chiriași și, cel mai probabil, chiria. „Forţa Fermierilor” s-a gândit oare la oamenii obișnuiți care trăiesc în sate care, din întâmplare și împrejurări, îşi dau în chirie terenurile chiar și unor străini, iar acum ar putea pierde acești bani?”, spune Trans-Oil într-o declarație pentru canalul nostru.
La rândul său, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară, deputatul PAS Alexandru Trubca, a declarat pentru TV6 că offshorizarea economiei moldovenești este o problemă serioasă.
„În principiu, putem fi de acord cu unele dintre aprecierile asociației „Forţa Fermierilor”. Vom purta discuții cu ei săptămâna viitoare, vom vedea ce vor mai exact, cum privesc în detaliu deoffshorizarea sectorului agricol, dar în general offshorizarea economiei moldovenești este o problemă serioasă.” , a spus Alexandru Trubca.
Pe lângă deoffshorizarea sectorului agricol autohton, Asociația „Forţa Fermierilor” a cerut organizarea unui control extins de stat în vederea depistării existenței tranzacțiilor de cumpărare a terenurilor agricole de către companiile cu investiții străine, apoi rezilierea unor astfel de contracte.
Deși legislaţia moldoveană interzice vânzarea pământului către străini, după cum a declarat în luna mai 2019 președintele Asociației Investitorilor Străini, Aleksander Koss, străinii deja dețin aproximativ 15% din terenurile agricole moldoveneşti.
ALEXANDER KOSS, președintele Asociației Investitorilor Străini: „Dacă agenții economici străini înființează întreprinderi pe teritoriul Moldovei, iar această întreprindere, fiind deja agent economic moldovenesc, deși cu capital străin de 100%, înființează o altă întreprindere în Moldova, atunci această a treia întreprindere este un agent economic moldovenesc absolut cu drept de cumpărare a pământului”.
Problema ridicării interdicției de vânzare a terenurilor agricole către cetățenii străini a fost ridicată de mai multe ori de oficiali și demnitari din Republica Moldova. Oponenții ideii de liberalizare a pieței funciare spun că simpla prezență a străinilor pe piață va duce la o creștere bruscă a costului terenurilor în Republica Moldova. Și aduc drept exemplu România, unde după liberalizarea pieței funciare din 2014, prețurile la terenurile agricole în unele părți ale țării s-au dublat sau chiar triplat.