Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Diana Caraman a îndemnat, astăzi, la ședința Parlamentului, pe reprezentanții majorității parlamentare să iasă în fața protestatarilor adunați în scuarul Legislativului. Ea le-a propus să fie create grupuri de deputați care să discute cu cetățenii. Președintele Parlamentului a declarat pentru presă că nu va discuta cu manifestanții.
Potrivit deputatului BCS Diana Caraman, de la începutul protestelor, nimeni dintre reprezentanții guvernării nu a ieșit în fața oamenilor.
DIANA CARAMAN, deputat BCS: „Deja a 19-a zi consecutiv, în fața Parlamentului au loc proteste non-stop. Am o propunere, la fel ca în cazurile anterioare, când delegam câte un reprezentant din fiecare fracțiune, partid haideți, să hotărâm cum – ca să meargă să vorbească cu oamenii, totuși… stau aici de 19 zile, sau propun să le spunem lor să identifice un reprezentant care să vină aici, în Parlament, să discute cu noi”.
Majoritatea PAS nu a comentat propunerea. Ulterior, președintele Parlamentului a declarat presei că nu va discuta cu protestatarii.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Eu discut cu protestatari veritabili, nu cu protestatari plătiți de bandiți. Eu le-am spus acest lucru, am avut o ocazie să le transmit. Antipodul protestelor. Aceștia care sunt plătiți, hrăniți, legănați, adăpați, numiți-i cum vreți”.
Precizcăm că Procuratura Anticorupție a anunțat că investighează informațiile potrivit cărora, unii protestatari ar fi fost plătiți. Acum câteva zile, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat că pentru cei care nu au posibilitate sa vină la proteste le achită personal pentru hrană și transport. Protestele stradale de amploare au început în 18 septembrie. Sute de oameni s-au adunat atunci în fața Președinției și Parlamentului, ca să-și exprime nemulțumirea față de crizele din țară, pe care le atribuie actualei putere.
O parte dintre manifestanți a rămas să protesteze non-stop, în fața legislativului, acolo unde au fost amplasate corturi. Cu privire la situația complicată din economie, dar și creșterea prețurilor, autoritățile susțin că sunt o consecință a războiul din Ucraina.
Pentru a oferi sprijin oamenilor, autoritățile oferă indemnizații, ajutoare și alte beneficii sociale.