Mii de persoane venite din diferite orașe ale țării, pentru a participa la un protest organizat de Partidul “ŞOR”, au cerut demisia Guvernului, Parlamentului și președintelui Republici Moldova. Una dintre principalele revendicări ale manifestanţilor a fost declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit organizatorilor, peste 20 de mii de protestatari nu a putut ajunge la eveniment, poliția a oprit microbuzele și autobuzele care se îndreptau spre capitală, pentru verificări suplimentare. După încheierea manifestației, mai mulți participanți au instalat zeci de corturi în fața Parlamentului, pentru a protesta non-stop. Am contactat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu, pentru o reacție, însă aceasta nu ne-a răspuns la telefon. Consilierul pe comunicare al Președinției, Irina Gotișan, ne-a scris într-un mesaj că „Nu comentăm protestul. În Republica Moldova fiecare cetățean are dreptul la libera exprimare.”
Reprezentanții Parlamentului ne-as spus că vor veni cu o reacție mai târziu, iar purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas, ne-a expediat declarația deputatului Mihai Popşoi, în care susține că protestul este un gest de disperare din partea fugarilor certați cu justiția, iar cetățenii au suficient discernământ pentru a înțelege unde e loc de protest pașnic și unde este un protest meschin. Poliția nu a comentat, deocamdată, acuzațiile protestatarilor, precum că i-a împiedicat să ajungă la protest. Cu alte detalii, vom reveni mai târziu.
Potrivit Partidului „ȘOR”, la acțiune au participat 40 de mii de oameni, care au cerut demisia președintelui țării, a Parlamentului și Guvernului.
„Suntem striviți, a ajuns cuțitul la os, nu avem ce mânca, da preţurile..”.
„Nu am avut niciodată aşa guvernare! Nu cred că e normal! Niciodată gazele nu au ajuns la aşa preţ. Am venit s-o scoatem de aici!”.
„Să plece cu binişorul, noi vom lupta până ei nu vor pleca”.
„Ne-au oprit de multe ori. Nu vroiau să ajungem la protest. Cereau ba documente, ba contracte, ba una, ba alta”.
La final, a fost adoptată o rezoluție în care se atrage atenția întregii țări și a comunității internaționale asupra situației critice din Republica Moldova. S-a remarcat, de asemenea, că cetățenii se confruntă cu provocări grave, în contextul creșterii tarifelor la gazele naturale și riscului de a rămâne fără căldură în ajunul iernii.
REGHINA APOSTOLOVA, DEPUTAT, PARTIDUL „ȘOR”: „Atât de rău, RM nu a trăit niciodată în cei 31 de ani. Au fost ierni grele, au fost ani grei, dar ceea ce se întâmplă azi, este dezordine”.
Într-o intervenție video, liderul partidului „ŞOR”, Ilan Şor, a declarat că protestele vor continua până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
ILAN ȘOR, PREȘEDINTELE PARTIDULUI „ȘOR”: „Avem două opțiuni: să ne predăm, să îngenunchem în faţa lui Sandu, sau să luptăm până la capăt. Ca să putem trăi într-o țară bună, în vremuri bune, să trăim astfel, încât copiii și nepoții să fie mândri de ceea ce am făcut noi toţi împreună”.
Potrivit lui Şor, duminică viitoare, mii de oameni din toată țara vor ieși din nou în stradă la demonstrație.
Am contactat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu, pentru o reacție, însă aceasta nu ne-a răspuns la telefon. Consilierul pe comunicare al Președinției, Irina Gotișan, nea scris într-un mesaj că „Nu comentam protestul. In Republica Moldova fiecare cetatean are dreptul la libera exprimare.”
Reprezentanții Parlamentului ne-as spus că vor veni cu o reacție mai târziu. Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas, ne-a expediat declarațiea deputatului Mihai Popşoi.
„Protestul este un gest de disperare din partea fugarilor certați cu justiția. Un gest cinic de exploatare a sărăciei și a situației geopolitice complicate prin care trecem. Cetățenii au suficient discernământ pentru a înțelege unde e loc de protest pașnic și unde este un protest meschin – menit să destabilizeze lucrurile și să scape de pușcărie fugarii din cauza cărora, în mare parte, trecem prin aceste momente complicate. Dacă Șor, Plahotniuc, Dodon și alții nu furau și nu prădau această țară în toți acești ani, acum am fi avut mult mai multe resurse să oferim sprijin oamenilor”.
Reprezentanții Poliției nu ne-au răspuns la telefon pentru a comenta afirmațiile protestatarilor. Duminică, Poliția a expediat un comunicat în care a anunțat că la protest au participat aproximativ 6500 de cetățeni, iar în timpul manifestației a fost documentat un număr limitat de incidente minore. În comunicat se ma9i spune că organizatorii au colaborat cu instituțiile de drept. La finalul protestului, au fost instalate zeci de corturi, în care protestatarii au rămas peste noapte.