Mai mulți protestatari, care au decis să rămână peste noapte în fața Parlamentului pentru a manifesta împotriva guvernării, s-au arătat nemulțumiți de faptul că polițiștii nu le-au permis să instaleze în „Orășelul Schimbării” numărul de corturi pe care l-au preconizat. Organizatorii afirmă că dețin toate autorizațiile necesare și că acțiunile oamenilor legii ar fi ilegale în raport cu manifestanții. În replică, reprezentanții Inspectoratului General de Poliție afirmă că organizatorii ar fi încălcat prevederile incluse în acte, iar protestatarii ar fi avut un comportament neadecvat.
După ce mii de oameni au participat duminică la protestul din fața Președinției, o parte din cei prezenți au hotărât să instaleze corturi și să doarmă în ele pentru a-și manifesta în continuare dezacordul față de scumpirile din ultima perioadă și de actuala guvernare. Unii afirmă că nu au putut instala corturile, pentru că nu le-au permis polițiștii prezenți acolo.
`-Nu ne dau voie să trecem. -De ce? -Deoarece spun, lăsați chestiile personale aici. -Nu, sunt chestii personale, haideți. -De ce nu se poate? -Nu se permite. -De ce nu se poate? Acestea sunt lucrurile mele, eu vreau să protestez. -Nu se poate. -De ce? -Fiindcă nu se permite. -Sunt lucrurile mele, eu am venit să protestez contra acestei guvernări”.
În timp ce polițiștii se lămureau cu protestatarii, organizatorii, cu acte în mână, încercau să afle de la oamenii legii de ce se întâmplă acest lucru.
DINU ȚURCANU SE CEARTA CU UN POLITIST: –Ascultă, domnu șef. Avem tentative ca să fie încoace aduse corturi de către persoane special organizate. Ascultați-mă atent..haideți cu mine, domnul șef”.
„Vă spun încă o dată, în perimetrul respectiv nu intră nimeni, mai mult loc nu este. Dumneavoastră cauzați obstacol pentru ca cetățenii să se deplaseze. Noi de la trecerea Parlamentului până partea cealaltă nu am pus niciun cort. Eu nu negociez, vă conformați.
– O să vreți să ne bateți e treaba voastră, noi avem dreptul. Dacă dvs aveți un document juridic”.
Pe lângă polițiști, la fața locului au venit și mascații de la Fulger, care au îngrădit accesul.
VIOREL CERNĂȚEANU, șeful IGP: „Acțiunile care veneau din partea tinerilor din diferite direcții și comportamentul lor agresiv în raport cu polițiștii aruncau corturile peste polițiști, asta a și determinat ca noi să creăm un cordon ca să nu poată fi aruncate obiecte”.
Șeful Inspectoratului General de Poliție a mai spus că organizatorii ar fi admis amenajarea unui număr mai mare de corturi decât cel de 30, ce ar fi fost convenit inițial. Pe de altă parte, organizatorii protestului spun că nu menționase în niciun act cifra corturilor, ci doar că acestea vor fi instalate.
DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Considerăm neîntemeiate acțiunile poliției de a atrage atenția publice de la partea juridică a problemei ori în acest sens noi avem acoperire legală sută la sută.
-Deci nu a fost vorba de 30 de corturi?
-Nu.Noi am notificat că o să fie corturi, dar nu am menționat câte”.
Deputații Partidului ”ȘOR” au mers să depună o plângere împotriva acțiunilor oamenilor legii, la Inspectoratul de Poliție Buiucan. Echipa noastră nu a fost lăsată să filmeze în interiorul instituției.
„-Domnu, nu se poate de filmat aici.
– Nu mă împingeți. Cine va spus?
-Aici e instituție paramilitară și nu se poate de filmat.
-Este și domnul deputat.
-Dacă vreți să filmați ieșiți în fața Inspectoratului, închideți camera”.
REGHINA APOSTOLOVA, deputat, Partidul ”ȘOR”: „Ne aflăm la Inspectoratului sectorului Buiucani unde sunt reținute două mașini cu lucruri personale și care nu au nicio simbolică. Ceea ce se întâmplă azi la inspectorat este un haos, nimeni nu vrea să ne rezolve problema, ei îndeplinesc doar comenzile de sus, fără a fi motivate de legislația țării noastre”.
Iar președintele Partidului ȘOR, Ilan Șor, a declarat că polițiștii ar primi indicații de la președintele țării, pentru a-i împiedica pe cetățeni să protesteze.
ILAN ȘOR, președintele Partidului ”ȘOR”, deputat: „Credeți-mă, n-o să vă iert pentru faptul că vă bateți joc de oameni. Mai bine treceți de partea protestatarilor. Dar, oricum, va trebui să răspundeți pentru faptele ilegale și pentru că luați decizii ilegale, de aceea vă rog și insist să vă opriți, dragi ofițeri”.
În reacție, șeful IGP a declarat că polițiștii acționează doar conform prevederilor legale și nu au primit indicații din partea președintelui țării.
VIOREL CERNĂȚEANU, șeful IGP: „Eu nu am primit nicio indicație, dar eu sunt obligat să asigur o bună desfășurare, exact cum a am vrut să fie ieri pe parcursul zilei o bună desfășurare a procesului și să nu fie încălcări și nereguli”.
Am solicitat o reacție de la reprezentanții Președinției. Responsabilul din cadrul direcției de comunicare a instituției, Irina Gotișan, ne-a scris că, cităm: ”Instituția prezidențială nu comentează speculațiile. Potrivit reprezentanților partidului ”ȘOR” în „Orășelul Schimbării” au fost instalate 120 de corturi. IGP spune că este vorba de 112 corturi. În plus, din cauza lipsei cantității necesare de corturi, o parte a protestatarilor a fost nevoită să doarmă direct pe pământ sau în saci de dormit.
Protestele organizate de partidul ”ȘOR” continuă și astăzi la ”Orășelul Schimbării” din preajma Parlamentului. Simpatizanți și membri ai formațiunii continuă să ceară alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate. Manifestanții spun că vor continua cu protestele până cei de la conducere vor pleca. Ce au răspuns reprezentanții instituțiilor vizate vedeți în cele ce urmează.