Uniunea Avocaților din Republica Moldova este îngrijorată de declarațiile Președintelui Maia Sandu, făcute în la briefing-ul susținut după ședința CSS din 5 septembrie curent. Mai exact, apărătorii se referă la afirmația șefului statului care a spus că avocații în mod deliberat tergiversează dosarele folosinduse de obstacolele, care în opinia membrilor CSS, există la înfăptuirea justiției. În acest context, apărătorii susțin că se dorește eliminarea principiului contradictorialității într-un proces penal, iar dacă acest lucru se va întâmpla, există riscul ca în timp apropiat să nu mai existe Stat de Drept în țara noastră.
Într-un comunicat emis de Uniunea Avocaților se spune că este îngrijorător faptul că la nivelul Președintelui, societatea este informată greșit despre pretinse abuzuri de drept comise de avocați în cadrul exercitării atribuțiilor profesionale în cauze penale, atunci când utilizarea acestor căi și acțiuni este permisă de lege.
Contactat de TV6, președintele Uniunii Avocaților a declarat că din spusele șefului statului rezultă că se dorește modificarea legislației în așa mod încât partea apărării să nu aibă posibilitatea să folosească anumite pârghii de apărare oferite de lege. Potrivit acestuia, când avocatul apărării utilizează oportunitățile prevăzute de lege, activitatea lui este perfect legală și, prin urmare, nu poate fi vorba despre abuz.
DORIN POPESCU, președintele Uniunii Avocaților : „Eu îmi pun întrebarea, ce se dorește să se elimine? Se dorește să se elimine principiul contradictorialității, ca să nu mai putem administra probe? Să nu mai avem dreptul de a depune cereri în instanța de judecată? Instanța să nu mai aibă dreptul să examineze aceste cereri? Dacă dispare aceste lucruri, dispare și statul de drept. O să avem un stat polițienesc, atât. Cum s-a trimis în judecată, nimeni nu mai are dreptul să mai facă nimic. Dacă a spus procurorul că omul e vinovat, așa este. Trebuie să-l credem pe cuvânt și să condamnăm omul. Dar nu este corect. Noi avem cod de procedură penală, care prevede posibilitatea de emitere a unei sentințe de achitare, unei sentințe de încetare”.
Mai mult, Dorin Popescu susține că doar instanța de judecată poate spune dacă se tergiversează un proces sau altul. Totodată, președintele Uniunii Avocaților afirmă că examinarea unor dosare se întinde nu din cauza avocaților sau a judecătorilor, ci pentru că zeci de magistrați au mandatele expirate, iar dosarele acestora stau în așteptare în unele cazuri și câțiva ani.
DORIN POPESCU, președintele Uniunii Avocaților : „ Eu am un dosar în care judecătorului i-a expirat mandatul de doi ani de zile și nu se lucrează pe acest dosar. Depun cereri ca să se schimbe completul de judecată și mi se refuză pentru că se așteaptă ca odată și odată l-ar numi pe judecător până la plafonul de vârstă. (musca) 09.36-10.09 Instanțele sunt supraîncărcate, judecătorii au câte 600 de dosare. Cum noi apreciem care este dosar de rezonanță care trebuie să meargă și care trebuie să stea pe loc? Noi avem dosare pe infracțiuni de omor și pe nimeni nu interesează aceste dosare, care stau pe loc. Pe toți îi interesează dosarele de rezonanță. Eu nu știu de unde s-a luat noțiunea de rezonanță că ea nu există în Codul de procedură penală noțiunea de dosar de rezonanță și că acesta ar trebui să aibă prioritate, iar altul nu. Toate dosarele trebuie să se miște așa cum prevede legea”.
Reacțiile Uniunii Avocaților vin după ce în data de 5 septembrie, după ședința CSS, președintele Maia Sandu a declarat că a discutat cu membrii Consiliului Superior de Securitate despre modificarea legislații în vederea eliminării oportunităților de abuz din partea avocaților apărării, care ar tergiversa, deseori, potrivit Maiei Sandu, în mod deliberat dosarele, folosindu-se de posibilitățile legislației actuale.
MAIA SANDU, președintele țării : „ Cunoaștem foarte multe cazuri când avocații apărării în mod deliberat tergiversează dosarele folosind tot felul de posibilități pe care legislația actuală le permite și respectiv, am discutat ca să se elimine aceste posibilități de abuz. Aceasta înseamnă să modificăm cadrul legal”.
În același timp, s-a exprimat ideea creării instanțelor specializate pentru a judeca cazurile de mare corupție.Uniunea Avocaților susține însă în comunicatul emis că nu vor accepta o asemenea poziției și că vor apăra drepturile cetățenilor indiferent de poziția autorităților. Am încercat să obținem o reacție de la Președinție la acest subiect. Consilierul pe comunicare al șefului statului, Sorina Ștefîrță ne-a spus că nu comentează nemulțumirile avocaților.
Precizăm că, săptămâna trecută, fostul șef de stat Igor Dodon a depus o sesizare la Procuratura Anticorupție în care cere tragerea la răspundere penală a președintelui Maia Sandu pentru abuz de putere și control al justiției. Acesta susține că Sandu nu a numit în termen mai mulți judecători, care sunt în suspans de 150 de zile, și astfel a prejudiciat statul cu 2,5 milioane de lei.
Atunci, reprezentanții Președinției ne-au spus că nu comentează acțiunile lui Igor Dodon, iar procurorul responsabil de comunicarea cu massmedia din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, ne-a scris într-un mesaj că solicitarea lui Igor Dodon va fi examinată și politicianul urmează să primească un răspuns în termenul prevazut de lege. Contactat de noi, judecătorul Luiza Gafton, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ne-a confirmat că cei 40 de judecători își primesc salariile, dar au precizat că ei sunt antrenați în alte activități.
La începutul lunii iunie, Președinția a expediat un demers către CSM prin care anunța despre respingerea a 13 judecători, din totalul celor 40 propuși pentru numirea în funcție, până la atingerea plafonului de vârstă. Maia Sandu a explicat ulterior că a avut anumite semne de întrebare, inclusiv cu privire la veniturile și cheltuielile raportate de aceștia.