După ce săptămâna trecută fostul președinte al țării, Igor Dodon, a depus o plângere penală pe numele președintei Maia Sandu, astăzi omul de afaceri fugar, Veaceslav Platon, a anunțat că a sesizat Procuratura Anticorupție (PA), cerând tragerea la răspundere penală a șefei statului. De această dată, președinta este acuzată de trafic de influență și de ingerință în actul justiției. Platon a publicat pe pagina sa o adresare către șefa PA, Veronica Dragalin, pe care o îndeamnă să aplice lega în raport cu Maia Sandu, transmite newsmaker.md
„În adresarea mea sunt indicate dovezi ale activității criminale a doamnei Sandu. Ea a încălcat grosolan cerințele legii, a adus daune unui șir larg de persoane, inclusiv statului, acționând în interes personal, încercând să scape de plata în folosul meu a 100.000 lei. De faptul că va trebui să plătească, ea este convinsă, pentru că știe că a mințit”, scrie Veaceslav Platon.
Omul de afaceri spune că șefa statului s-ar fi „implicat în înfăptuirea justiției” și că ar trebui să fie atrasă la răspundere pentru asta. Fugarul face un apel către șefa PA, pe care o îndeamnă să aplice legea corect în raport cu Maia Sandu.
„Eu înțeleg în fața cărei dileme morale stați acum: pe de o parte, M. Sandu e idol pentru familia Dvs. și persoana care v-a numit în această funcție, iar de cealaltă – „bespredelșik” notoriu, care trebuie izolată imediat de societate. Decizia Dvs. poate fi prevăzută. Dar, cu cât mai departe veți merge, cu atât mai mult va trebui să închideți ochii în fața unor lucruri evidente”, a mai scris Platon.
Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a declaart că instituția a recepționat sesizarea lui Platon. „Va fi examinată conform legii”, a declarat Cherpec, care, însă, nu s-a expus vizavi de acuzațiile aduse de Veaceslav Platon noii șefe a PA, Veronica Dragalin.
Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârță, a declarat că cererea va fi examinată de juriștii instituției prezidențiale, atunci când va parveni în adresa instituției. „O să acționăm conform procedurii”, a mai precizat Ștefârță.
Amintim că fostul președinte al țării Igor Dodon a cerut tragerea la răspundere penală a președintei Maia Sandu la începutul lunii. Dodon a anunțat pe 1 septembrie că a depus o sesizare pe numele șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în acest sens. Dodon o acuză pe șefa statului de abuz de putere și control al justiției.