Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, singurul lider european care încă mai negociază cu Rusia în privința livrărilor de gaze, care și-a menținut relațiile apropiate de dictatura de la Moscova și după invazia sângeroasă a Ucrainei, merge la Moscova, sâmbătă dimineață, pentru funeraliile fostului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a anunțat guvernul ungar.
Orban „va aduce un omagiu defunctului Mihail Gorbaciov”, însoţit de o delegaţie ungară, a informat guvernul ungar pe Twitter, la o zi după ce Gazprom a anunţat că menţine oprit gazoductul Nord Stream, într-o nouă încercare a dictatorului rus de a pune presiune pe Europa, conform AFP, citat de Agerpres.
Funeraliile lui Gorbaciov vor avea loc, sâmbătă, la Moscova. Gorbaciov a murit marţi seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei „lungi şi grave maladii”, potrivit reprezentanților spitalului unde fusese îngrijit. Deplasarea lui Orban la Moscova are loc în condiţiile în care Gazprom a anunţat, vineri, prelungirea opririi gazoductului Nord Stream, „pentru mentenanţă”, scrie digi24.ro.
La rândul său, Ungaria a anunţat, miercuri, o întărire a schimburilor sale cu Gazprom şi primeşte livrări suplimentare de gaz, într-un moment în care partenerii săi europeni se confruntă cu o puternică reducere a cantităţilor de gaz furnizate.
Kremlinul a anunţat, sâmbătă, că nu este prevăzută o întrevedere între Putin şi Orban. „Din informaţiile noastre, Orban va veni doar pentru a-şi lua rămas bun de la Gorbaciov. Nu a existat nicio cerere pentru convorbiri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia RIA Novosti.
Înainte de aceasta, dpa informa că niciun politician european de rang înalt nu este aşteptat să participe la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, sâmbătă, la Moscova. În ciuda înaltei aprecieri faţă de Gorbaciov la Londra, Paris şi Berlin, invazia rusească a Ucrainei a descurajat prezența liderilor europeni la funeralii, cu excepția lui Orban, un apropiat al lui Putin.