Serena Williams a fost învinsă, vineri seara, în turul al treilea de la US Open, de australianca Ajla Tomljanović, nr. 46 WTA. Pentru Serena Williams, jucătoarea care a scris pagini de istorie în tenisul mondial, a fost ultimul meci oficial în circuitul WTA. Americanca împlinește luna aceasta 41 de ani și și-a anunțat deja retragerea după US Open, informează digi24.ro.
Serena Williams pleacă din tenisul profesionist cu 23 de titluri de Grand Slam şi 73 de turnee câștigate. Ea oferise miercuri o speranță publicului american că poate reuși o nouă super-performanță, după ce s-a calificat în turul al treilea la US Open învingând-o pe estoniana Anett Kontaveit, numărul 2 mondial. Vineri, însă, nu i-a mai făcut față australiencei Ajla Tomljanovic. Nu a cedat, însă, ușor.
A fost o partidă încheiată în trei seturi, care a durat mai bine de trei ore. După un prim set pierdut cu 5-7, Serena a revenit în setul al doilea, câștigat la tie-break cu 7-6 (7-4) și a dus partida în decisiv. Aici, însă, lucurile au fost clare pentru austrialiancă. Și-a adjudecat setul cu 6-1, dar asta după aproape o oră de joc. După meci, Serena Williams nu și-a putut stăpâni emoțiile, în fața miilor de fani care o aclamau.
În uralele celor prezenți și pe fundal cu melodia „Simply the Best”, interpretată de Tina Turner, Serena Williams a oferit un interviu pe teren, deși a fost învinsă. Marea campioană americană nu s-a putut opri din plâns, scrie digisport.ro.
„Sunt lacrimi de bucurie, cred. Nu aș fi Serena, dacă nu ar exista Venus (sora ei, Venus Williams – n.r.), îți mulțumesc din suflet! Cu siguranță ești motivul pentru care exist. A fost o călătorie frumoasă, un drum plăcut. A fost o călătorie extraordinară, sunt atât de recunoscătoare pentru că m-ați adus aici, în acest punct”, a declarat Serena Williams.
Bianca Andreescu, eliminată și ea în turul al treilea Și jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, nr. 48 WTA, care în 2019 scria istorie la US Open câștigând turneul la numai 19 ani, a fost eliminată vineri în turul al treilea al competiției de franțuzoaica Caroline Garcia, nr. 17 WTA, după două seturi, încheiate 6-3, 6-2. Tot o franțuzoaică, Alize Cornet (nr. 40 WTA) reușise eliminarea – încă din primul tur – a deținătoarei titlului la US Open, britanica Emma Răducanu, numărul 11 mondial, și ea cu origini românești. A fost învinsă în două seturi, 6-3, 6-3. Răducanu, al cărei tată este român, a uimit lumea tenisului în 2021, când a devenit prima jucătoare din istorie care câştigă un turneu de Grand Slam venind din calificări. Ea s-a impus anul trecut la US Open fără să piardă niciun set pe parcursul competiţiei, învingând-o în finală pe canadianca Leylah Fernandez. „Această înfrângere este dureroasă pentru că e turneul meu preferat şi am trăit aici emoţii imense anul trecut”, a declarat Emma Răducanu la conferinţa de presă pe care a susţinut-o după meciul cu Alize Cornet, scrie digisport.ro.
După această înfrângere, britanica va coborî cel puțin 80 de locuri în clasamentul WTA. O altă înfrângere, poate și mai dureroasă, a suferit-o însă Simona Halep, care a părăsit prematur turneul, chiar după prima partidă, în care a fost învinsă de ucraineanca Daria Snigur (20 de ani, 124 WTA). A fost prima mare surpriză a turneului de la Flushing Meadows, iar românca a fost vizibil afectată. În prezent, România nu mai are nicio reprezentantă la ultimul Grand Slam al anului, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse fiind eliminate și ele în turul al doilea al turneului. Jaqueline Cristian pierduse, la rândul ei, din primul tur.