La un sfert de secol de la moartea ei la vârsta de doar 36 de ani, Prințesa Diana rămâne o sursă de fascinație pentru oamenii din întreaga lume, iar soarta ei încă aruncă o umbră asupra familiei regale britanice. Lady Di a murit la Paris, pe 31 august 1997, după ce mașina în care se afla alături de iubitul ei, Dodi al-Fayed, a făcut accident în timp ce încerca să scape de paparazzii care o urmăreau pe motociclete. Moartea ei a aruncat monarhia britanică în criză și venea după dezintegrarea publică a căsătoriei ei cu prințul Charles, scrie Reuters, citat de Digi24.RO.
Milioane de oameni au deplâns dispariția „prințesei poporului”, așa cum a descris-o pe Diana atunci prim-ministrul britanic de la acea vreme Tony Blair. Medicul care a ajuns primul la locul accidentului își amintește ultimele clipe ale prințesei La 25 de ani de la tragicul accident, medicul francez care a ajuns primul la locul tragediei își amintește cu groază scena.
A venit să se reculeagă la locul accidentului. Frederic Mailliez este încă marcat de ceea ce s-a întâmplat în tunelul Alma din Paris pe 31 august 1997. În acea noapte, Mailliez mergea cu mașina în tunel când a văzut un Mercedes fumegând aproape rupt în două. Era în afara programului și se îndrepta spre casă de la o petrecere, scrie abcnews. „Am mers spre mașină. Am deschis ușa și m-am uitat înăuntru”, povestește Mailliez. „Patru oameni, dintre care doi erau aparent morți, fără reacție, nu mai respirau, iar ceilalți doi, din partea dreaptă, trăiau, dar în stare gravă. Pasagerul din față țipa, respira. Iar pasagera, domnișoara, avea capul în jos, a avut dificultăți să respire. Avea nevoie de ajutor rapid”, își amintește medicul.
A fugit la mașina lui pentru a suna serviciile de urgență și pentru a-și lua trusa medicală. „I-am pus masca de oxigen și a început să respire puțin mai bine. A căpătat puțină energie, dar nu a putut spune nimic”. Doctorul avea să afle mai târziu vestea – împreună cu restul lumii – că femeia pe care a tratat-o era Prințesa Diana. „Cineva din spatele meu mi-a spus că victimele vorbesc engleză, așa că am început să vorbesc engleză, spunând că sunt medic și am chemat ambulanța. Știu că este surprinzător, dar nu am recunoscut-o pe Prințesa Diana”, a mai spus Frederic Mailliez. Diana a fost dusă la un spital din Paris, unde a murit câteva ore mai târziu.
După douăzeci și cinci de ani, fascinația pentru Prințesa Diana nu dă semne că s-a stins În 2021, actrița Kristen Stewart a jucat rolul prințesei Diana în drama „Spencer”, un film despre sfârşitul tumultuos al căsătoriei sale cu Charles, în timp ce drama de succes „The Crown” produsă de Netflix a scos în evidență puterea personalității prințesei Diana. Au existat cărți, nenumărate articole din ziare, numeroase emisiuni TV și chiar „Diana, The Musical”, un spectacol pe Broadway foarte criticat și de scurtă durată.
„Diana încă mai are un impact, încă se fac documentare despre ea, se scriu povești despre ea, oamenii sunt încă intrigați de această femeie”, a spus autorul Andrew Morton, a cărui biografie din 1992 a expus pentru prima dată diviziunile profunde din căsnicia ei. Pentru membrii familiei regal britanice, Diana este încă omniprezentă, mai ales pentru cei doi fii ai săi, prinții William, în vârstă de 40 de ani, și Harry, în vârstă de 37 de ani, care au vorbit de nenumărate ori despre trauma cauzată de moartea ei și despre modul în care le-a afectat sănătatea mintală ani de zile după aceea.
Cei doi prinți aveau 15 și respectiv 12 ani când au mers încet în spatele sicriului mamei lor, pe lângă o mulțime de îndoliată. „În fiecare zi, ne-am dori să fie încă cu noi”, declara William când cei doi frați au dezvelit o statuie în onoarea ei, anul trecut, la Palatul Kensington din centrul Londrei, fosta ei casă. „Îi simt prezența în aproape tot ceea ce fac acum”, a mărturisit și prințul Harry într-un interviu acordat presei americane în luna aprilie. Statuia a fost inaugurată în ziua în care prințesa Diana ar fi împlinit 60 de ani Foto: Profimedia Prințul Charles a ieșit încet din umbra aruncată asupra acestuia după moartea fostei sale soții, iar acum este căsătorit de 17 ani cu Camilla, femeia pe care Diana o considera responsabilă pentru eșecul relației lor.
„Cred că există încă o generație de oameni prin preajmă care simt că ea (Camilla n.red.) a fost de vină pentru destrămarea căsniciei lor de basm”, a mai spus Andrew Morton. Misterul din jurul morții prințesei Diana a fost elucidat Fascinația de durată pentru prințesa Diana nu este doar pentru viața ei, ci și pentru modul în care a murit.
O anchetă îndelungată încheiată în 2008 a concluzionat că prințesa Diana și Dodi al-Fayed au fost uciși din cauza modului neglijent de a conduce al șoferului Henri Paul și din cauza paparazzilor care urmăreau mașina. Tatăl lui Dodi Al-Fayed a susținut că accidentul a fost comisă de serviciile secrete britanice la ordinul regretatului soț al reginei Elisabeta, Prințul Philip. O investigație a poliției care a analizat dacă ar fi putut fi ucisă, a respins o serie de teorii ale conspirației și a stabilit că șoferul Henri Paul fusese beat și conducea prea repede. Interesul persistă pentru Prințesa Diana De ce Diana și moartea ei generează în continuare un asemenea interes? „Cred că singurul alt moment din viața mea în care simt că timpul tocmai s-a oprit a fost 11 septembrie”, a declarat regizorul Ed Perkins pentru Reuters. „Moartea prințesei Diana a fost într-adevăr un moment în care întreaga lume părea să fie concentrată asupra acestui eveniment singular”, a adăugat acesta. „Noi, ca oameni, am crezut mii de ani în mitul basmului. Și, dintr-o dată, basmul a devenit real. Iar acea căsătorie, acea poveste de dragoste dintre Charles și Diana, a apărut pe scena publică și a dat multor oameni un far de speranță. Oamenii au investit emoțional în a dori ca această poveste să funcționeze”, a mai explicat Ed Perkins.
„A fost Diana, regina inimilor oamenilor? Uitați-vă la dovezi”, a mai declarat Morton, făcând referire și la „munții de flori și la faptul că oamenii au plâns pierderea ei, probabil, în anumite privințe, mai mult decât pe cea a propriilor membri de familie”. Biografia Prințesei Diana Diana Frances Spencer s-a născut la Park House, Sandringham în Norfolk, la 1 iulie 1961. A fost fiica mai mică a lui John Spencer, viconte Althorp (mai târziu conte Spencer) și a lui Frances Spencer, vicontesă Althorp.
A avut două surori mai mari, Sarah și Jane, și un frate mai mic, Charles. Familia Spencer a fost apropiată familiei regale britanice din anii 1600. Diana a crescut în Park House, cunoscându-i din copilărie pe prinții Charles și Andrew. A studiat acasă până la nouă ani, apoi a urmat cursurile școlii Riddlesworth Hall din Norfolk, după care a devenit elevă a West Health Girls’ School din Kent. A fost pasionată de înot, balet, tenis, ski, potrivit site-ului British Royals. S-a mutat la Londra înainte de a împlini 17 ani.
La sugestia mamei, a luat cursuri de bucătărie, a lucrat ca instructor de dans, apoi a început să lucreze ca educatoare la Young England School. Deși îl cunoștea pe prințul Charles din copilărie, prima întâlnire serioasă, când acesta s-a gândit că ar fi o soție potrivită pentru el, a fost în vara anului 1980, în timpul unui weekend petrecut la țară. Charles a invitat-o la o plimbare pe iahtul regal Britannia, apoi a invitat-o la castelul Balmoral, unde Diana a fost primită de regina Elisabeta a II-a, de prințul Phillip și de Regina Mamă Elisabeta. Apoi, cuplul a avut mai multe întâlniri în Londra, iar șase luni mai târziu prințul a cerut-o în căsătorie și Diana a acceptat. Logodna celor doi a avut loc la 24 februarie 1981, iar căsătoria la 29 iulie același an, în Catedrala St. Paul, în prezența a 3.500 de persoane. Ceremonia a fost urmărită la televizor de 750 de milioane de oameni din întreaga lume. Rochia de mireasă a prințesei Diana a fost spectaculoasă, din mătase și dantelă, brodată manual, împodobită cu 10.000 de perle și având o trenă impresionantă.
La 5 noiembrie 1981 s-a anunțat oficial că Lady Diana este însărcinată, iar la 21 iunie 1982 se năștea prințul William (William Arthur Philip Louis), la St. Mary’s Hospital. Al doilea fiu, prințul Harry (Henry Charles Albert David), a fost născut la 15 septembrie 1984, la același spital. Diana s-a implicat în educația fiilor săi, refuzând să aibă guvernantă, ea fiind cea care le-a ales școlile pe care cei doi băieți le-au urmat, precizează site-ul amintit. Diana și Charles s-au separat la 9 decembrie 1992, iar divorțul s-a pronunțat la 28 august 1996. Diana a rămas cu titlul „prințesă de Wales” și a locuit la palatul Kensington din Londra.
Implicarea Prințesa Diana a devenit foarte cunoscută și apreciată și prin participarea permanentă la acțiuni sociale, caritabile. S-a implicat în lupta împotriva HIV-SIDA, a militat împotriva minelor antipersonal, împotriva leprei, a cancerului. A patronat Royal Marsden Hospital (destinat copiilor cu cancer) și Great Ormond Street Hospital for Children.
Lady Diana venea deseori să viziteze copiii bolnavi, de multe ori fiind însoțită de cei doi fii, cărora a încercat să le insufle dragostea pentru oameni și pentru activitățile caritabile. În 1987, Diana a fost una dintre primele celebrități surprinse de aparatul foto și camerele de filmat atingând o persoană infectată cu HIV. În 1989, Diana a deschis centrul Landmark Aids în Londra, iar ulterior a devenit patron al National AIDS Trust. În 1997, Diana s-a întâlnit cu Nelson Mandela, pentru a discuta despre amenințările SIDA.
În 1997, Diana a început o relație cu Dodi Al-Fayed, fiul unui miliardar egiptean — Mohamed Al-Fayed. În iulie 1997, Mohamed i-a invitat pe Dodi, Diana, William și Harry într-o croazieră pe Mediterana, cu iahtul său. Câteva săptămâni mai târziu, fotografii de scandal îi urmăreau pe Diana și Dodi în sudul Franței, unde se aflau pe iaht. Paris Diana era îngrozită de paparazzi. În august 1997, Dodi și Diana au acostat în Sardinia. La 30 august au zburat la Paris și au cinat la hotelul Ritz, care aparține tatălui lui Dodi. Curând după miezul nopții, încercând să scape de paparazzi, Diana și Dodi au părăsit hotelul pe o ușă din spate și au urcat într-o mașină în care se mai aflau șoferul Henri Paul și bodyguardul Trevor Rees-Jones.
Un grup de fotografi a urmărit mașina în zona Place de la Concorde, intrând în Pont de l’Alma. Având o viteză de 180km/h, Henri Paul a intrat cu mașina în al 13-lea pilon de susținere al tunelului. Dodi și Henri Paul au murit pe loc.
Diana și bodyguard-ul erau încă în viață la sosirea ambulanței. Diana a fost transportată spre La Pitié-Salpetriére Hospital. Acolo s-a constatat că avea hemoragie internă gravă. S-a încercat de câteva ori resuscitarea ei, iar la ora 4.00, în 31 august 1997, a fost declarat oficial decesul. O lume întreagă a rămas șocată la aflarea veștii că prințesa Diana a murit.
Peste 1 milion de buchete de flori au fost duse la poarta palatului unde locuise Lady Diana. Funeraliile au avut loc la 6 septembrie 1997 și au fost urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, fiind transmise de toate televiziunile. Diana a fost înmormântată în capela familiei Spencer de la Althorp. Ca un ultim omagiu adus „prințesei inimilor”, cântărețul Elton John a compus melodia „Candle in the Wind”.