Încă o stradă din municipiul Orhei a fost renovată, lucrările de pe aceasta fiind parte a strategiei de dezvoltare a raionului Orhei. Artera pe care a fost așternut asfalt nou se numește Luceafărul din sectorul Slobozia Doamnei, cartierul Nistreana, unde, recent, au mai fost date în exploatare câteva drumuri reabilitate. Strada a fost inaugurată în cadrul unui eveniment solemn, la care au participat autorități locale și cetățeni de rînd.
Oamenii care-și au casele pe stada Luceafărul spun că de ani buni visează să meargă pe asfalt nou, iar după ce l-au primit simt cum localitatea lor se modernizează, adaugă ei.
„Dacă cinstit, eu aveam vreo 20 de ani. Aceasta ar însemna că am vreo 45 de ani de când aștept. Până acum, scoteam copiii până la drumul principal, cum puteam, în ciuboțele, îi scoteam acolo”.
„Într-adevăr, eu când am venit spuneam că nu se compara satul cu Orhei, dar acum este super. Aici nu a fost făcut niciodată drum. Suntem foarte mulțumiți”.
Potrivit autorităților locale și raionale din Orhei, costul lucrărilor de renovare a străzii Luceafărul, cu o suprafață de 3815 metri pătrați, este de peste două milioane de lei, bani alocați din bugetul municipiului Orhei.
DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Banul public pentru primăria municipiului Orhei, pentru echipa noastră întreagă de pe raza întregului raion, este o prioritate, iar banul trebuie cheltuit cu migală”.
PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: „Acum, pe timp de război muncim, pandemia iarăși mai vine dar noi muncim în continuare și vreau să vă spun că toate drumurile de 4 ani se fac de Serviciul Locativ Comunal”.
La rândul său, primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, le-a mulțumit tuturor celor implicați în renovarea drumurilor din municipiu și a dat asigurări că astfel de proiecte, dar și altele de acest fel vor continua.
ILAN ȘOR, liderul partidului „ȘOR”: „Dragi prieteni, vreau în primul rând să spun mulțumesc tuturor celor care au participat la aceste lucrări. Și chiar dacă astăzi trăim în zile ne prea ușoare, dar foarte interesante vremuri, mergem înainte și luptăm pentru aceea ca să ne putem realiza promisiunile”.
Potrivit autorităților din Orhei, aproape 80% din drumurile orașului, inclusiv toate cele principale, au fost reparate. De asemenea, au fost amenajate mai multe curți de bloc și au fost construite terenuri de joacă pentru copii. Tot la inițiativa lui Ilan Șor, Orheiul a fost iluminat integral. Reparația drumurilor face parte din Strategia de dezvoltare a raionului, Orhei, implementată de către echipa lui Ilan Șor, din cadrul administrației locale.
Planul presupune că până în anul 2027 vor fi reamenajate integral toate localitățile din raion. Potrivit autorităților locale, scopul programului „Raionul Orhei, raion de vis” este ca cetățenii plecați peste hotare să revină acasă.