În după amiaza zilei de miercuri, ofițerii antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații sub conducerea procurorilor PCCOCS, au reținut un tânăr de 26 de ani și o tânără de 25 de ani din Sângerei pentru trafic de droguri în cantități deosebit de mari.
Aceștia au fost reținuți în flagrant delict, în timp ce distribuiau drogurile în Chișinău, în calitate de curieri ai unui magazin de pe internet, pentru ca să fie preluate de clienții acestuia. Grupul infracțional din care făceau parte trafichează în principal droguri de tip Alfa PVP (cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului). Astfel, la reținerea lor în flagrant, oamenii legii au ridicat de la tânără 240 plicuri cu droguri de tip PVP, o cartelă bancară și o cartelă telefonică; iar de la tânăr au fost ridicate două telefoane.
Ulterior, la percheziționarea domiciliului concubinilor din Sângerei, au fost depistate alte cantități de același tip de droguri, care totalizate cifrează 1,5 kilograme. De asemenea, au fost ridicate și 30 grame de marijuana, cântar la scară mică, plicuri autosigilante pentru depozitarea drogurilor. Drogurile urmează să fie supuse nimicirii, după pronunțarea hotărârii judecătorești, iar restul probelor vor fi cercetate pentru tragerea la răspundere a altor membri ai grupului infracțional.
În continuare, procurorii PCCOCS și ofițerii antidrog efectuează acțiunile de urmărire penală, rezultatele cărora vor permite luarea unei decizii în privința solicitării arestului preventiv, timp în care bănuiții se prevalează de prezumpția nevinovăției, potrivit legii.