Patru vameși au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident. Potrivit Serviciului Vamal, totul s-a întâmplat în dimineața zilei de miercuri pe traseul Comrat – Giurgiulești.
TATIANA ȘOMPOL, ofițer de presă al Serviciului Vamal: „Preliminar, se consideră că un autoturism care se deplasa din direcția opusă a intrat pe contrasens și a accidentat cu un mijloc de transport, care transporta funcționarii vamali spre locul de serviciu. Patru funcționari vamali au fost transportați la spital, deoarece au avut de suferit diverse traumatisme, unul dintre care, fiind luat de urgență în sala de operație”.
Oamenii legii au precizat că în urma accidentului rutier au avut de suferit 7 funcționari vamali, care se deplasau spre serviciu, la postul vamal Giugiulești-Galați. Preliminar, se consideră că un autoturism care se deplasa din direcția opusă a intrat pe contrasens și a accidentat mașina care transporta funcționarii vamali. Potrivit ofițerului de presă, al IP Comrat, Snejana Tucan, la volanul mașinii autorității vamale se afla un bărbat de 35 de ani din Capitală.
Celălalt vehicul, era condus de un tânăr de 27 de ani din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni. Polițiștii au precizat că niciunul dintre șoferi nu se afla în stare de ebrietate. În urma impactului, unul dintre cei patru vameși ajunși la spital, a fost operat.
Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului. Acestea urmează a fi stabilite de către specialiști. Totodată, Serviciul Vamal a anunțat că va acorda suport celor care au avut de suferit în urma accidentului rutier.