Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, i-a cerut socoteală ministrei Afacerilor Interne (MAI), Ana Revenco, după ce brigada cu destinație specială „Fulger” a fost surprinsă pe 18 august în Găgăuzia. Vlah spune că prezența acestora în regiune a stârnit panică și haos și a cerut o informații oficiale care să motiveze prezența brigăzii la Comrat. Mai mult, în timp ce Vlah susține că ar fi aflat din mass-media despre exercițiile desfășurate de MAI, Revenco dă asigurări că desfășurarea acestora nu ar fi fost posibilă fără un preaviz al administrației publice locale.
„Din păcate, în calitate de membru al conducerii și bașcan al regiunii, am aflat despre această situație de la oamenii care pur și simplu au fost speriați. Aveam două informații. Prima că ar fi fost vorba de exerciții. Atunci de ce Găgăuzia? De ce Comrat? Unde au mai avut loc astfel de exerciții și de ce conducerea autonomiei nu știe despre asta? Apoi, informațiile răspândite în mass-media spuneau că brigada a avut menirea să sperie sau să-și etaleze forța, după ce în Găgăuzia au avut loc mai multe proteste care au fost legate de majorările la prețuri. Care a fost, oficial, necesitatea de a organiza aceste exerciții în Găgăuzia?”, a întrebat Vlah în debutul ședinței Guvernului din 23 august.
În replică, ministra Ana Revenco a declarat că, așa cum declarase anterior și IGP, pe 18 august, curent, brigada cu destinație specială „Fulger” ar fi desfășurat un exercițiu ordinar, planificat din timp, care se înscrie în activitățile anuale în vederea testării capacităților specialiștilor din „Fulger”. Revenco declară că astfel de exerciții se desfășoară anual și urmează a avea loc până la sfârșitul anului în alte 8 localități din țară.
„Destinațiile, locațiile sunt de obicei alese aleatoriu, la modul practic sunt orașe, localități noi, pentru că asta înseamnă un teren nou pe care acești specialiști își testează capacitățile și aptitudinile. Reiterez că acest lucru a fost coordonat cu APL, deci se cunoștea despre el. De altfel, nu ar fi fost posibilă desfășurarea acestui exercițiu în alte condiții, pentru că a presupus un șir de exerciții în raport cu anumite clădiri. Lecția probabil învățată este de a comunica ceva mai înainte”, a declarat Revenco.
Amintim că presa din Găgăuzia a publicat în dimineața de 18 august imagini cu ofițeri ai Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” mobilizați la Comrat. Potrivit jurnaliștilor, aceștia erau echipați cu veste antiglonț și arme de foc. Într-un comunicat de presă publicat ulterior, Inspectoratul General al Poliției a precizat că este vorba despre exerciții tactice, menite să verifice capacitatea de reacționare și intervenție a angajaților. Potrivit instituției, simulările vor avea loc în toată țara.
Prezența ofițerilor brigăzii în Găgăuzia a fost comentată și de fostul șef-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc. El susține că, de fapt, s-ar încerca intimidarea persoanelor care participă la protestele desfășurate în ultimele săptămâni în regiune. Informația despre prezența Brigăzii „Fulger” la Comrat a fost preluată și de către propagandistul rus Vladimir Soloviov, care a scris că, de fapt, autoritățile centrale ar încerca să înăbușe protestele anti-guvernamentale.