Priveliști rupte parcă din statul american Colorado ascunde sudul Moldovei, acolo unde se află „Canionul Roșu”. Bijuteria naturii o găsim, mai exact, în satul Etulia, raionul Vulcănești, acolo unde straturile de argilă formează peisaje inedite. Cu toate acestea, foarte puțini turiști merg să le vadă, pentru că monumentul natural este împânzit cu deșeuri. Ce fac autoritățile locale pentru a salva acest patrimoniu național, aflați din reportajul ce urmează.
Canionul Roșu din Etulia, raionul Vulcănești este un loc inedit, despre care localnicii spun că exista încă înainte de a fi înființat satul, în 1800. Muzeograful Sofia Pancio afirmă că straturile de argilă formate timp de zeci e mii de ani conturează peisaje unice de importanță mondială.
Sofia Pancio muzeograf: „În aceste râpi au fost găsite oase de mamut. Anume aici unde ne aflăm se văd foarte bine straturile de argilă roșie, care se întâlnește foarte rar în lume și este de importanță mondială”.
Sofia Pancio spune că argila roșie se mânuiește foarte greu, așa că pentru a realiza ceva din ea este nevoie de multă trudă”.
Sofia Pancio muzeograf: „Trebuie de cu seară să înmoi ca să obții din ea argilă pentru a lipi ceva.Trebuie plămădită, cum plămădești aluatul. Uneori este deajuns jumătate de oră, alteori este nevoie de 45 de minute. Ea se află la suprafață și este de calitate superioară”.
Dacă până în anii 90 monumentul era ocrotit de stat astăzi acesta s-a transformat într-o groapă de gunoi, unde sunt aruncate deșeuri. Mai mult decât atât, localnicii din preajmă nu s-au sfiit să își lărgească gospodăriile până pe malul canionului, iar gunoiul este aruncat peste gard.
Sofia Pancio muzeograf: „Iată iarăși un morman de gunoi și după cum observați nu-l putea arunca nimeni în afară de gospodarul ce locuiește acolo. Nimeni no să ajungă prin râpă până acolo și o să urce ca să arunce gunoiul. Iată și fața stăpânului. Am încercat să discutăm cu cei ce locuiesc pe malul Canionului Roșu, am bătut la porți, unii nu au mai ieșit”.
Iar cei cu care am discutat spun că nu mai aruncă demult gunoiul aici. Moș Constantin Hadjimiti locuiește chiar pe malul canionului și spune că îi este frică nu de gunoi, ci de faptul că râpa îi va înghiți casa.
Constantin Hadjimiti localnic: „Așa s-a întâmplat că ne-au dat aici la margine, ne place sau nu ne place. Nu mă încurcă, doar că îmi este frică să nu-mi înghită casa”.
Nicolae Moldovean localnic: „ -Ați aruncat vreodată aici gunoiul?
-Da, mai înainte aruncam, dar acum nu mai arunc.Tot ce vine aici pe râuleț vine din deal, eu am în ogradă un loc unde dau foc gunoiului.
-Puteți să ne arătați locul unde ardeți gunoiul?
-Sigur că da! Iată aici eu adun gunoiul, dar plasticului îi dau foc, am un loc în curte. Iată aici îl adunăm și îi dăm foc”.
Primarul satului spune că a mers personal pe la fiecare casă, a discutat cu fiecare gospodar și au semnat cu toții sub promisiunea că nu vor mai arunca gunoiul în Canionul Roșu.
Culitjuclo Serghei, primarul satului: „Numai ce nu am făcut. Personal am mers cu polițistul de sector pe la fiecare casă și am strâns semnături precum că nu vor mai arunca acolo gunoiul. Oricum, dimineața, la 4 aruncau. Deja este un tractor care merge pe la fiecare casă și colectează gunoiul. Sper o dată cu el să dispară această problemă, altfel cine va fi prins va plăti amenzi usturătoare”.
Întrebat dacă acest monument este ocrotit de către stat cu adevărat, acesta a spus că nu vede decât indiferență din partea statului.
Culitjuclo Serghei primarul satului: „Dacă ar fi fost ocrotit de către stat acolo era un paznic, era îngrădit și nimeni nu arunca gunoiul, dar așa tuturor le este indiferent”.
Telefonați de noi, reprezentanții Ministerului Culturii ne-au spus că Canionul Roșu este un monument al naturii și se află în administrația Ministerului Mediului. Iar cei de la Ministerul Mediului ne-au spus că revin, după care nu au mai răspuns la telefon. Respectiv, nu am mai putut afla cum este ocrotit de către stat acest monument al naturii.
„Canionul Roșu” se află de pe meleagurile Etuliei, la 199 km de capitală și la 18 km de orașul Vulcănești.
