Celebrul scriitor Salman Rushdie, care ani de zile a fost amenințat cu moartea inclusiv de regimul de la Teheran, a fost atacat pe scenă la un eveniment care avea loc vineri în statul New York, relatează BBC.
Salman Rushdie a fost operat
ACTUALIZARE 22:30. Agentul lui Salman Rushdie, Andrew Wylie, a declarat pentru „The New York Times” că scriitorul este în viață și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Dr. Martin Haskell, un medic care s-a aflat printre cei care s-au grăbit să ajute, a spus că rănile lui Rushdie sunt „grave, dar vindecabile”. Salman Rushdie ar fi fost înjunghiat de 10-15 ori înainte ca atacatorul să fie oprit, potrivit unor martori oculari, transmite digi24.ro.
Atacatorul era îmbrăcat în negru și purta o mască
Autoritățile nu au anunțat deocamdată numele atacatorului, care se află în custodia poliției, și nici nu au oferit vreo informație despre motivul pentru care a comis această faptă, însă tot martorii oculari au relatat pentru presa americană că era foarte furios, că era îmbrăcat în negru și purta și o mască neagră. Linda Abrams, o spectatoare care stătea în primul rând, a declarat că agresorul a încercat să-l atace pe Salman Rushdie chiar și după ce a fost imobilizat. „A fost nevoie de vreo cinci oameni pentru a-l îndepărta, el continua să lovească. Era pur și simplu furios, furios. Puternic și rapid”, a povestit femeia.
Scriitorul a fost înjunghiat de mai multe ori
Rita Landman, un endocrinolog care se afla în public, a declarat că scriitorul avea multiple plăgi prin înjunghiere, inclusiv una în partea dreaptă a gâtului, iar sub corpul său era o baltă de sânge. Însă părea să fie în viață. „Oamenii spuneau: Are puls, are puls”, a povestit doctorița. Mai mulți martori au declarat că atacatorul a reușit să ajungă cu ușurință la Salman Rushdie, alergând pe scenă și apropiindu-se de el din spate. „Era îmbrăcat în negru. A alergat cu viteza fulgerului spre el”, a povestit un martor. Salman Rushdie, transportat cu elicopterul la spital
ACTUALIZARE 19:35 Poliția statului New York a confirmat că investighează un atac asupra scriitorului Salman Rushdie, care aparent a fost înjunghiat în gât, dar a cărui stare de sănătate nu se cunoaște deocamdată. De asemenea, poliția a confirmat că a reținut un suspect.
ACTUALIZARE 19:20 Potrivit CNN, Salman Rushdie ar fi fost înjunghiat în gât și a fost transportat cu elicopterul la un spital local, dar nu se cunosc detalii despre starea lui.
O altă persoană care era pe scenă împreună cu el a suferit răni minore la cap. Suspectul atacului este în custodia poliției.
ACTUALIZARE 18:50 Poliția a confirmat un incident în care a avut loc un atac prin înjunghiere, dar a refuzat deocamdată să spună cine este victima, potrivit AFP.
Carl LeVan, un scriitor care a susţinut pe Twitter că a fost martor la atac, a spus că Rushdie a fost „înjunghiat de mai multe ori înainte ca atacatorul să fie imobilizat de agenţii de securitate”, notează agenția spaniolă EFE, preluată de Agerpres.
Știre inițială: Martorii spun că au văzut un bărbat alergând pe scenă, care s-a îndreptat către Salman Rushdie și l-ar fi lovit sau chiar înjunghiat, deocamdată nu este clar. S-a întâmplat imediat ce scriitorul a fost prezentat pe scenă. Fostul câștigător al premiului Booker Prize se pregătea să vorbească în acel moment la un eveniment la Chautauqua Institution. O înregistrare video postată online arată cum participanții se grăbesc să urce pe scenă imediat după incident pentru a-i acorda ajutor.
Deocamdată, nu se cunoaște starea lui Salman Rushdie, în timp ce atacatorul ar fi fost imobilizat de cei prezenți la fața locului. Poliția și medicii au venit la fața locului.
Salman Rushdie, amenințat cu moartea, a fost nevoit să se ascundă 9 ani
Unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani, romancierul a devenit celebru odată cu cu romanul „Copiii din miez de noapte” din 1981, care s-a vândut în peste un milion de exemplare numai în Marea Britanie. Însă după ce a scris „Versetele satanice”, în 1988, a patra sa carte, scriitorul britanic de origine indiană, născut în 1947, a fost vizat de un decret religios iranian echivalent cu o condamnare la moarte (fatwa), fiind acuzat de profanare a islamului. El a fost plasat sub protecția poliției britanice și a fost nevoit să se ascundă timp de nouă ani.
Romanul suprarealist și postmodern a stârnit indignare în rândul musulmanilor, care au considerat că are un conținut blasfemiator și chiar a fost interzis în unele țări. La un an după publicarea cărții, liderul suprem de atunci al Iranului, ayatollahul Ruhollah Khomeini, a cerut executarea lui Rushdie și a pus pe capul lui o recompensă de 3 milioane de dolari. Decretul religios a fost anulat în 1998 de regimul de la Teheran, însă nu și recompensa. Între timp, zeci de persoane au murit în violențele care au urmat după publicarea cărții, inclusiv traducători ai operei fiind uciși.
Romancierul în vârstă de 75 de ani – fiul unui om de afaceri musulman de succes din India – a fost educat în Anglia, mai întâi la Rugby School și apoi la Universitatea din Cambridge, unde a obținut un master în istorie. După facultate, a început să lucreze ca redactor publicitar la Londra, publicându-și primul roman, „Grimus”, în 1975. Abordarea unor subiecte politice și religioase delicate în opera sa l-au transformat într-o figură controversată. Autorul, care are cetățenie americană, este un susținător vocal al libertății de exprimare. Când regina Elisabeta a II-a l-a făcut cavaler, în 2007, au fost proteste în Iran și Pakistan, unde un ministru a declarat că această distincție „justifică atacurile sinucigașe”.
Salman Rushdie locuieşte în oraşul New York de aproape 20 de ani, iar vineri urma să susţină o prelegere la Chautauqua Institution, un centru cultural din vestul statului New York.