Un drum de un kilometru și jumătate, din satul Lucașeuca, comuna Seliște, a fost reparat la inițiativa echipei din administrația publică locală din Orhei a lui Ilan Șor. Artera, pe care oamenii se pot deplasa deja, este una dintre cele principale din sat și duce spre obiective de importanță socială în localitate. La ceremonia de inaugurare au participat autoritățile locale și săteni, bucuroși că deacum în colo se pot deplasa cu ușurință pe un drum modern.
„Acum ies oamenii afară seara la aer curat, la plimbare, ies se duc seara.”
„Era un drum ca de țară, păcătos, dar acum e un drum bun și mulțumim. Mulțumim la conducere și mulțumim că avem așa drum.”
„Acum mergem un pic mai liber, mai bine. Uitați-vă copiii se joacă. Sunt nespus de bucuroși.”
Drumul a fost inaugurat înainte de aniversarea a 600 de ani de la întemeiere lcalității Lucașeuca.
„După cum a spus părintele Iulian, am așteptat 600 de ani. Eu aș spune că e foarte bine. Mult ne-am străduit. Mult primarul a muncit, a cerut bani de la raion, ca să ne mulțumească cu drumul care îl vedeți. Într-adevăr, e o plăcere să mergi pe drum asfaltat.”
Mulțumiți că gropile mari au dispărut sunt și șoferii.
„Era pietriș, găuri, nevoie, nu era niciun tip de asfalt, nu era nimic.”
„Acum e cu mult mai ușor. -Dar înainte cum era? -Înainte era dificil. Mai ales sectorul de unde vin cu automobilul, era foarte greu de circulat.”
Potrivit reprezentanților administrației locale, pentru renovarea drumului au fost alocate peste trei milioane de lei. Cei mai mulți bani, 1 milion 700 de mii de lei sunt din bugetul raional, 1 milion de lei din Fondul Rutier, iar 800 de mii de lei – contribuția Primăriei comunei Seliște din care face parte și satul Lucașeuca.
ANDREI GALESCO, primarul comunei Seliște, Orhei: „Acest drum este foarte important deoarece leagă traseul principal până în centrul satului și a fost necesar de-l reperat. Drumul a fost consultat cu populația, a fost plasat pe pagina web. Drumul are peste o 1200 de metri liniari și opt mii de metri pătrați.
La ceremonia festivă de inaugurare a drumului au participat și autoritățile raionului Orhei, care au dat asigurări că se vor concentra în continuare pe îmbunătățirea infrastructurii localităților din raion.
TATIANA PLATON, vicepreședintele raionului Orhei: „Aceste proiecte dea Domnul să fie nu la sfârșit, dar abia să înceapă. Sunt niște proiecte frumoase, pe care dvs le așteptați. Sunt niște proiecte, care noi am vrea în fiecare zi să dechidem așa câte un drum. Dar cel puțin, măcar odată în an tot este un rezultat.”
La rândul său, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a salutat rezultatele echipei sale și a venit cu un mesaj de felicitare pentru locuitorii din Lucașeuca.
ILAN ȘOR, președintele Partidului ”ȘOR”, deputat: „Reparația acestuidrum este o dovadă vie a bunelor noastre intenții și un rezultat ale eforturilor comune ale administrației raionului Orhei. V-am promis că vom aduce dezvoltare în localitatea dvs și ne-am ținut de cuvânt.”
În satul Lucașeuca locuiesc aproximativ două mii de oameni. La inițiativa lui Ilan Șor, comuna Seliște, din care face parte și satul Lucașeuca, a fost complet iluminată. De asemenea, au fost construite terenuri de joacă pentru copii.