A fost reținută femeia care, duminică, 31 iulie, și-ar fi aruncat copilul nou-născut, într-un tomberon din centru Capitalei. Potrivit Direcției de Poliție Chișinău, suspecta are 28 de ani și este locuitoare a municipiului. Cea care se presupune că este mama bebelușului a fost arestată ieri seara în timp ce se deplasa spre aeroport, intenționând să iasă din țară.
Oamenii legii au fost alertați ieri, în jurul orei 14:10 de către un bărbat care a și găsit copilul. La fața locului au fost îndreptate poliția și o ambulanță care, în timpul examinării au constatat că bebelușul era deja fără suflare.
IURIE BULAȘ, reporter: „Bebelușul a fost găsit în unul dintre aceste tomberoane, de către un om al străzii, ne-a spus poliția. Era învelit într-o pungă de polietilenă. Locul unde a fost aruncat este chiar în apropiere de Spitalul municipal de copii numărul unu. Iată peste drum la câțiva zeci de metri distanță este unul dintre blocurile instituției”.
Am încercat să aflăm și de la reprezentanții Spitalului municipal de Copii numărul 1 din capitală dacă știu ceva despre acest caz. Liuba Neamțu, vicedirector medical, a refuzat să comunice în fața camerei video, dar la camera ascunsă ne-a spus că spitalul lor e doar de copii, nu și pentru gravide.
Direcția de Poliție a municipiului Chișinău informează că în rezultatul investigațiilor efectuate sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, femeia care se presupune că a adus pruncul pe lume a fost identificată în scurt timp, iar aseară a fost reținută. În cadrul audierilor aceasta și-a recunoscut vina, mai spun forțele de ordine.
Cazul este cercetat într-o anchetă în care oamenii legii vor încerca să afle toate circumstanțele în care s-a produs, dar și ce a determinat-o pe femeie să recurgă la acest gest.
Totodată, a fost dispusă expertiza medico-legală, care va stabili cu exactitate motivul decesului. Potrivit legii penale, persoana vinovată de „Pruncucidere”, riscă până la cinci ani de închisoare. Amintim că un alt caz tragic a avut loc în luna ianuarie, când un bebeluș nou-născut a fost găsit mort într-o cutie de pantofi, aruncată într-un tomberon cu gunoi din orașul Tighina.
Iar o altă descoperire șocantă, rămâne a fi cea din luna octombrie a anului trecut, când la o întreprindere din capitală un nou născut a fost găsit mort într-un veceu.