NASA a acuzat China de lipsă de responsabilitate, duminică, după ce o rachetă spațială lansată în urmă cu o săptămână a reintrat necontrolat în atmosfera Pământului și s-a dezintegrat deasupra Oceanului Indian. Agenția spațială chineză a făcut anunțul după ce segmentul de rachetă s-a prăbușit, iar mai mulți oficiali americani de la NASA au reproșat autorităților chineze că nu au transmis informații cu privire la această prăbușire potențial periculoasă, scrie digi24.
Într-un comunicat publicat pe contul său de pe platforma online WeChat, Agenţia spaţială chineză a dezvăluit coordonatele zonei în care s-a produs impactul: în Marea Sulu, la aproximativ 57 de kilometri depărtare de coastele estice ale insulei filipineze Palawan, conform AFP, citat de Agerpres.
„Cea mai mare parte a dispozitivelor au fost distruse” în timpul reintrării în atmosferă, a transmis agenţia chineză, referindu-se la racheta ce a fost utilizată duminica trecută pentru a lansa cel de-al doilea dintre cele trei module de care China are nevoie pentru a finalia viitoarea sa staţie spaţială, ce ar trebui să devină complet funcţională până la sfârşitul acestui an.
Conform The Guardian, racheta Long March 5B a fost folosită pentru a trimite în spațiu nava Wentian, în care se afla al doilea dintre cele trei module spațiale necesare finalizării stației spațiale chineze Tiangong. Segmentul care s-a prăbușit a avut peste 20 de tone, conform aceleiași surse.
Reintrarea în atmosferă a rachetei fusese anunţată cu câteva ore mai devreme de armata americană.
„Comandamentul Forţei Spaţiale confirmă că racheta Long March-5B a Republicii Populare Chineze şi-a făcut reintrarea în atmosferă deasupra Oceanului Indian pe 30 iulie”, a anunţat armata americană pe Twitter.
Agenţia spaţială malaeziană a precizat, la rândul ei, că a detectat mai multe fragmente desprinse din racheta chinezească în timp ce ardeau în atmosferă înainte să se prăbuşească în Marea Sulu, la nord-est de Insula Borneo.
„Deşeurile desprinse din rachetă au luat foc în timp ce intrau în spaţiul aerian terestru, iar deşeurile în flăcări au traversat spaţiul aerian malaezian, fragmentele putând fi detectate în mai multe zone, mai ales când au traversat spaţiul aerian de deasupra statului Sarawak”, a precizat agenţia malaeziană.
China a fost acuzată de iresponsabilitate
Racheta Long March-5B nu a fost concepută pentru a-şi controla coborârea de pe orbită, fapt care, la fel ca în cazul lansărilor precedente chineze, a suscitat un val de critici.
China „nu a oferit informaţii precise despre traiectoria rachetei sale Long March-5B”, a declarat, sâmbătă, pe Twitter, directorul NASA, Bill Nelson.
„Toate țările care au activitate în spațiu ar trebui să urmărească bunele practici deja stabilite și să transmită celorlalți aceste informații în prealabil pentru a permite ca riscurile să fie evaluate corect, mai ales pentru vehicule de tonaj mare, precum Long March 5B, care pot să antreneze riscuri semnificative de pierderi de vieți omenești și de distrugeri de proprietate privată”, a spus Nelson.
Reintrarea în atmosferă a unui vehicul spaţial degajă o cantitate imensă de căldură şi provoacă frecare cu aerul, iar fragmentele sale pot atunci să ardă şi să se dezintegreze, însă modulele mai mari, precum Long March-5B, prezintă riscul de a nu fi distruse integral la coborâre.
Deşeurile astfel rezultate pot să ajungă la suprafaţa Pământului şi să provoace pagube sau să facă victime omeneşti, deşi acest risc este scăzut, pentru că 70% din planeta noastră este acoperită de apă.
În 2020, deşeurile rezultate în urma reintrării în atmosferă a unei alte rachete din gama Long March s-au prăbuşit în sate din Coasta de Fildeş, provocând pagube materiale, dar fără să facă răniţi.