Taxele de studii la universități din Moldova s-au majorat din cauza inflației și crizei energetice. Solicitat de IPN, secretarul comisiei de admitere a Academiei de Studii Economice, Serghei Portărescu, a precizat că Academia are costuri care trebuie să fie acoperite și care sunt influențate de inflație. Se întâmplă după ce pe 15 iulie, ministrul Educației, Anatolie Topală, a dat asigurări că taxa nu va crește.
Taxele de studii la ASEM variază de la 8500 până la 9500 de lei la licență și în jur de 10 mii de lei la master.
„Trebuie să achităm și servicii comunale, și profesorii la rândul lor așteaptă măcar sau modestă majorare de salarii ca să poată și să facă față. Le-am majorat mai puțin decât au făcut-o alții”, a spus Serghei Portărescu.
Și la Universitatea Tehnică taxa de studii sa majorat comparativ cu anul trecut. Radu Melnic, secretarul comisiei de admitere, a spus că „universitatea, timp de o lună, a plătit dublu pentru încălzire. În loc de un milion șase sute, universitatea a plătit trei milioane și jumate”.
Viorica Gladchi, secretar comisiei de admitere a Universității de Stat din Moldova, a spus că taxele de studii s-au majorat, dar nesemnificativ, cu 500 sau 1000 de lei.
Reamintim că potrivit deciziei Ministerului Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin absorbția Academiei de Administrare Publică, a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport și a mai multor Institut din țară. Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică. Academia de Studii Economice se reorganizează prin absorbția Institutului Național de Cercetări Economice.
Admiterea studenților în cele 13 instituții de învățământ reformate a început pe 25 iulie, iar transferul studenților înmatriculați anterior în instituțiile care au fost absorbite urmează a fi finalizat până pe 25 august. Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a declarat într-o conferință de presă din 15 iulie că că taxa de studii nu va fi majorată.