Partidul Comuniștilor solicită eliberarea imediată a Marinei Tauber din peitenciar și cere respectarea strictă a tuturor normelor și drepturilor procedurale.
Într-un comunicat de presă, formațiunea susține că autoritățile sunt înfuriate de popularitatea tot mai mare a partidelor de opoziție, inclusiv a Partidului ȘOR.
”Justiția PAS are un caracter pronunțat selectiv și politizat. Regimul se transformă în dictatură sub ochii noștri”, se spune în nota emisă.
În context, PCRM a reamintit guvernării că peste 48 la sută dintre alegători au votat pentru opoziție, la alegeri.
Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas ne-a scris într-un mesaj că finanțarea ilegală a partidelor este una din cele mai mari amenințări la adresa democrației Republicii Moldova. Această practică trebuie stopată, îndemnăm justiția să asigure un proces transparent și echitabil, a precizat Vlas.