Manifestațiile în susținerea deputatului Marina Tauber, care a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, la Penitenciarul 13 din Capitală, au continuat și astăzi, în fața Procuraturii Generale. Protestarii au scandat lozinci antiguvernamentale și au acuzat puterea că aplică măsuri represive în raport cu oponenții politici, pentru a le închide gura și pentru a distrage atenția de la dezastrul social și economic în care a adus Republica Moldova, relatează partidulsor.md.
Oamenii au cerut demisia procurorului general, la solicitarea căruia a fost ridicată imunitatea parlamentară a Marinei Tauber și a dispus reținerea acesteia. Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a intervenit online, le-a dat asigurări oamenilor că va lupta până la capăt, pentru ca actualul regim să pice, iar oamenii să aibă o viață mai bună.
Potrivit lui Ilan Șor, Republica Moldova este capturată de o grupare de bandiți, Procuratura este folosită drept bâtă politică, la fel ca celelalte instituții ale statului. Totodată, Ilan Șor le-a mulțumit oamenilor pentru susținere și le-a dat asigurări că actuala guvernare va fi dată jos.
„Regimul este atât de speriat, încât nu vrea să ne permită nici să vorbim în fața mulțimii, de pe un ecran mare. PAS și Maia Sandu comit o agresiune împotriva propriului popor. Au condamnat cetățenii la sărăcie, foame și frig. Iar cei care îi vor critica, vor sta la închisoare. Vă mulțumesc pentru susținere, pentru faptul că ne dați șansa de a vă asigura o viață bună. Sfârșitul acestui regim este aproape, pentru că astfel se comportă doar cei care sunt în convulsii. Noi vom lupta până la capăt, vom obține alegeri anticipate, vom reuși, împreună, să obținem o viață mai bună! Nu o vom lăsa pe Maia Sandu să vândă țara. Marina Tauber se află după gratii pentru că apărat interesele oamenilor. Noi o vom scoate de acolo. Ea are un caracter puternic și este interesată să facă bine. Împreună vom învinge. Vom sta în stradă până la sfârșit”, a declarat Ilan Șor.
Și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a declarat că, în prezent, suntem conduși de oameni incompetenți, care vor trebui să răspundă pentru toate fărădelegile pe care le comit.
„Am mai trecut prin situații similare cu Marina Tauber, în 2019, când a fost arestată. Peste o perioadă, fostul procuror general și-a cerut scuze și a recunoscut că a fost un dosar politic. Dosarul său a fost clasat, din lipsă de probe. În Republica Moldova, statul de drept este uzurpat. Toate acțiunile guvernării nu fac decât să întărească articolul uzurpării de stat, prevăzut în Codul Penal. Actuala guvernare va răspunde, cu siguranță, conform acestui articol pentru toate porcăriile pe care le face în fiecare zi. Noi vom continua să stăm la straja democrației Republicii Moldova. Dragi parteneri de dezvoltare a țării, să nu credeți că Maia Sandu va avea o altă soartă decât cea a lui Vlad Filat, care, la fel, se bucura de susținere din afară. Fac apel la toți cetățenii țării, dacă vrem să depășim cu ușurință perioada grea în care ne aflăm, dacă vrem să avem cu ce plăti facturile, vă invit să ieșim în stradă să punem capacul politic actualei guvernări. Să cerem alegeri anticipate. Protestele abia încep”, a afirmat Dinu Țurcanu.
La rândul său, deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a menționat că Marina Tauber este supusă presiunilor, deoarece este un lider popular, care se bucură de susținerea unui număr tot mai mare de oameni.
„Niciodată, în istoria Moldovei, guvernarea nu a avut o atitudine mai proastă față de opoziție cum are actuala majoritate parlamentară. Niciun proiect al opoziției nu a fost votat în plen, cu excepția unui proiect de majorare a alocațiilor pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Toate proiectele sociale, care sunt benefice pentru oameni, stau și se prăfuiesc în sertarele legislativului. Noi vrem să fim auziți, noi vrem să înceteze atacurile la adresa noastră. Toți cetățenii, inclusiv instituțiile de stat înțeleg de ce Marina Tauber a fost reținută. Pentru că actuala guvernare se teme că popularitatea Marinei Tauber va fi și mai mare decât este acum. Așa s-a întâmplat și cu alegerile de la Bălți. Ne adresăm Procuraturii și tuturor celorlalte instituții să înceteze războiul împotriva oamenilor”, a declarat Apostolova.
„Marina Tauber s-a jertfit foarte mult pentru Moldova și cetățeni. Și-a jertfit anii tinereții, care sunt cei mai frumoși ani, pentru binele comun. Vom lupta până la capăt și chiar fără microfonul din Parlament vom spune tot ce gândim despre actuala putere, care face tot posibilul ca să ne închidă gura. Marina, suntem cu tine! Ea este nevinovată. Nu au fost prezentate probe pentru a demonstra că este vinovată”, a spus un alt deputat al Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu.
„Protestăm împotriva genocidului comis de actuala guvernare. Puterea își bate joc de opoziție și de oameni. Actualul procuror îndeplinește toate indicațiile care vin din turnul Maiei (n.r. Președinție). Cu toții cunoaștem că Marina Tauber nu a meritat să stea în Penitenciarul nr.13, acolo unde își ispășesc pedeapsa cei care au comis infracțiuni grave. Jos Maia Sandu!”, a menționat Pavel Verejanu.
„Poporul Republicii Moldova este împotriva dictaturii actualului regim. Jos dictatura! Îmi pare rău să văd ce se întâmplă în țară și cum își bate joc actuala guvernare de pensionari și alte categorii sociale sărace. Demisia! Poporul nu mai are răbdare și vom sta aici, în stradă, pentru a ne apăra drepturile”, a adăugat consilierul municipal Serghei Burgudji.
Și deputatul PCRM, Diana Caraman, a transmis un mesaj prin care și-a exprimat susținerea și solidaritatea pentru Marina Tauber.
„Marina Tauber este o luptătoare și a luptat întotdeauna pentru nedreptate. Această putere este cea mai lașă din toată istoria Republicii Moldova. Așa-numiții bărbați din PAS au nevoie de bodyguarzi peste tot. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, este păzit de 15 bodyguarzi când merge la bazinul de la Guvern, pentru înota. Eu sunt convinsă că Marina Tauber va trece peste aceste provocări. Azi au închis-o pe Marina, mâine va fi altcineva în locul ei, de aceea, noi trebuie să luptăm pentru viitorul nostru și al copiilor noștri”, a menționat Diana Caraman.
Și primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, i-a îndemnat pe reprezentanții puterii să-și dea demisia și să înceteze atacurile la adresa Partidului „ȘOR”.
În cadrul manifestației, oamenii au strigat într-un glas: Marina, suntem cu tine și au aplaudat-o pentru tot ce a făcut până în prezent pentru cetățenii moldoveni. Toți cei prezenți la manifestație, au anunțat că protestele vor continua.
Unii manifestanți au decis să protesteze non-stop față de acțiunile regimului de la guvernare și au adus cu ei corturi, pentru a le instala în fața Procuraturii Generale, dar au fost reținuți de reprezentanții forțelor de ordine. Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a anunțat că peste 150 de corturi au fost luate de polițiști.