Administrarea dozei Booster 2, adică de-al patrulea vaccin anticoronavirus, ar putea începe în curând în Moldova, pentru persoanele care au peste 60 de ani și cele care suferă de maladii cronice. Despre asta a anunțat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco. Oficialul a precizat că decizia a fost deja aprobată de Consiliul Național de Imunizări, urmează doar ca ministerul să emită un ordin prin care se va da start procesului de vaccinare. Între timp, reprezentanții spitalelor din țară spun că numărul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 este în creștere. Tot ei dau asigurări că sunt pregătiți să țină piept unui nou val de îmbolnăviri.
Ministrul Sănătății a venit cu unele precizări privind decizia Consiliului Național pentru Imunizări.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: „Ei au dat undă verde pentru aplicarea dozei booster doi. În momentul de față, dumnealor specifică partea tehnică, ca să fie foarte clar ce tip de vaccini se utilizează, care este doza, care sunt categoriile prioritare de persoane, care trebuie să facă acest vaccin. Astfel, ca noi să emitem un ordin destul de profesionist.”
După doi ani de pandemie, unii cetățeni decid abia acum săși administreze vaccinul anticovid.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: „Avem mulți cetățeni care vin și își aplică doza unu de vaccinare. Săptămâna aceasta, am avut sub 500 de persoane care au venit să se vaccineze pentru prima dată.”
Potrivit statisticilor, în ultima săptămână, din aproximativ 24 de mii de teste efectuate pentru depistarea coronavirusului, peste 3300 au arătat un rezultat pozitiv. Cifra este de aproape două ori mai mare, în comparație cu perioada 4-10 iulie, precizează Ministerul Sănătății. Că numărul bolnavilor Covid este în creștere au confirmat și reprezentanții instituțiilor medicale care au secții specializate în tratarea acestei boli.
ALA CONDREA, vicedirector medical al IMSP Spitalul Clinic Bălți: „Avem în total 145 de pacienți internați cu Covid. Din 34 de copii, 11 sunt cu vârsta de până la un an. 11 pacienți avem în secția de terapie intensivă COVID și șapte pacienți avem în program de dializă Covid din toată țara. Dacă luăm acum o lună și ceva în urmă, când erau total în instituție 15 pacienți cu Covid, astăzi sunt 145, respectiv clar că s-a mărit numărul pacienților. Medicamente sunt, pacienții nu cumpără niciun medicament aflându-se în Spitalul Clinic Bălți. Posibilități sunt, locuri sunt, doar că ar fi bine ca pacienții să se protejeze.”
În Cahul, 15% din numărul celor internați cu Covid și-au administrat doza întâi de vaccin anticovid și doar 7% doza doi.
ANASTASIA DERMEDJI, purtătorul de cuvânt al Spitalului Raional Cahul: „În secții se află la tratament 54 de pacienți, 48 se află în stare de gravitate medie, 6 în stare gravă, și trei pacienți internați în stare foarte gravă. Secția de covid este asigurată cu concentrator de oxigen. 40 de locuri având posibilitatea să fie conectate la sursa de oxigen.”
Și cei de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” din capitală susțin că au mai mulți pacienți Covid, fără să precizeze câți anume.
SERGIU VASILIȚA, directorul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”: „Numărul de pacienți a crescut considerabil, ne străduim să facem față cazului dat. Pacienți sunt internați, locuri la necesitate, pentru pacienți la tratament sunt. Ați putea, vă rog, să ne spuneți câți sunt? Datele acestea toate sunt pe toată regiunea la ANSP.”
Solicitat de TV6, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Olesea Croitoru, a promis că va reveni mai târziu cu detalii referitoare la situația epidemiologică din municipiul Chișinău. Între timp, autoritățile din Sănătate precizează că toate spitalele sunt pregătite pentru un nou val al pandemiei, iar cele în care activează secțiile Covid dispun de suficiente locuri pentru toți pacienții infectați.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: „Spitalele sunt pregătite, deoarece toată experiența pe care am avut-o anul trecut, a venit să fortifice spitalele cu echipamente. Mă refer la secțiile obișnuite, dar și la secțiile de terapie intensivă.”
De la începul pandemiei, în Moldova au fost înregistrate peste 520 de mii de cazuri de Covid, iar peste 11 mii 500 de persoane au murit în urma complicațiilor provocate de coronavirus. Până acum, peste un milion de persoane și-au administrat schema completă de vaccinare.