Mormane de deșeuri menajere pe străzile orașului Durlești. Compania responsabilă de colectarea acestora nu și-a mai îndeplinit sarcinile de o săptămână. Potrivit unui reprezentant al companiei, evacuarea gunoiului a devenit imposibilă din cauza defecțiunii a trei autospeciale, precum și a prețului ridicat la combustibil. Unii locuitori atârnă saci de gunoi de copaci pentru a împiedica animalele să-i rupă, în timp ce alții transportă singuri gunoiul din localitate. Primăria dă asigurări că străzile vor fi curățate până la sfârșitul săptămânii.
Astfel, în loc de fructe, pe copaci atârnă saci de gunoi, iar aromele sunt pe potrivă, având în vedere temperaturile caniculare. Munți de deșeuri necolectate pot fi observați aproape pe toate străzile orașului. Locuitorii spun că această situație se menține de aproape o săptămână.
„Uitați-vă, toate butoaiele sunt pline. Încercam să adunăm în saci resturile din bucătărie și le aruncam acolo unde este o pubelă liberă. Mulți au o astfel de situație pe străzi. Nimeni nu explică, nimeni nu raportează nimic”.
„De luni, calculați, este deja o săptămână. Nu au ridicat gunoiul de lunea trecută. Ei spun că nu au semnat contractul. Am dus totul singuri în oraș. Aici erau saci pe care câinii și pisicile îi rupeau, așa că i-au transportat în oraș”.
„Au majorat prețul la 70 lei. Dacă vor să-l transporte, atunci îl iau, dacă nu, atunci nu-l evacuează. Mai pe scurt, e rău. Ultima oară am plătit 70 de lei. Pentru ce? Nu știu”.
Între timp, reprezentantul firmei contractante, care trebuie să evacueze deșeurile din Durlești, spune că nu are nicio vină în acest caz, întrucât mașinile s-au stricat și nu are bani pentru reparație. Potrivit lui, încă în luna februarie, compania a cerut majorarea, până la 70 de lei, a tarifului pentru colectarea gunoiului din gospodării, deoarece pierderile au crescut și nu acoperă cheltuielile.
ALEXANDRU COIMET, reprezentantul contractantului: „Am cerut 70 de lei pentru gospodărie. În medie, este 35 de lei de persoană, chiar mai puțin, mult mai puțin. De ce pe gospodarii? Pentru că practica arată că acolo unde oamenii afirmă că locuiește un om, deseori trăiesc mai mulți. În locurile unde sunt 10 containere, am încărcat 30 – asta vorbește despre cantitatea de gunoi – această este stradă Gribov de exemplu. Motivul este obiectiv: s-au scumpit piesele de schimb, combustibilului și lubrifianții, creșteri salariale”.
În plus, tarifele pentru depozitele de gunoi au crescut, susține Coimet. Totuși, regulamentul prin care tariful ar urma să fie majorat nu a fost adoptat de Consiliul local, afirmă viceprimarul din Durlești, deoarece consilierii nu au ajuns la un numitor comun cu privire la compensarea a 50% din valoarea tarifului.
MIHAIL ENACHE, viceprimarul orașului Durlești: „Pentru aceasta s-a elaborat un regulament și a fost pus un proiect de decizii care prevede modalitatea și alocarea mijloacelor financiare pentru compensarea serviciului pentru persoanele care au sub minimum de existență. Ei continuă să lucreze. Acum suntem în discuții și urmează să luăm o decizie”.
Potrivit unui acord preliminar între autoritățile orașului și antreprenor, fondurile care lipsesc vor fi alocate companiei după adoptarea regulamentului în ședința de joi a consiliului. Tariful actual este de 35 de lei per gospodărie.
După cum a precizat viceprimarul, în viitor, consiliul orășenesc va decide, fie să organizeze o nouă licitație pentru a încheia un contract cu un alt antreprenor, fie actualul antreprenor își va continua activitatea. De asemenea, autoritățile locale dau asigurări că tot gunoiul acumulat pe străzile din Durlești va fi evacuat până la sfârșitul acestei săptămâni.