Chiar dacă a avut o copilărie în care nu s-a discutat mai deloc despre Dumnezeu și crescuse într-un mediu ateic, măicuța Amfilohia căuta să fie tot mai aproape de providență, iar la vârsta de doar 22 de ani a fugit la mănăstire și s-a călugărit. Cum a ajuns să ia aceasta decizie, neștiind nimic despre viața monahală, cum a ales mănăstirea care i-a devenit casă pentru totdeauna, dar și ce minuni se petrec acolo zilnic, din spusele oamenilor, aflați astăzi, la ora 19:30, urmărind emisiunea „Moldova la Pachet”, realizată de colega noastră Dorina Macarici.
În lume purta numele Olga, după ce s-a călugărit însă toți o cunosc drept Măicuța Amfilohia. La 22 de ani, după absolvirea Universității ”Alecu Russo” din Bălți, Facultatea Învățământul Primar și Limbi Străine, a fugit la mănăstire și s-a călugărit.
Maica Amfilohia de la Mănăstirea Călărășeuca: „Am avut o copilărie liniștită, interesantă, numai că nu știam nimic despre Dumnezeu, eram într-un mediu complet ateic. Mi-am făcut gențile și am plecat, mama a aflat deja când eu eram la mănăstire. Mama, desigur că, foarte mult a plâns, nu prea a fost de acord”.
Acum are 44 de ani și este convinsă că, atunci, în tinerețe, a făcut alegerea corectă, pentru că la Mănăstirea Călărășeuca se simte acasă. Unii consideră că s-a călugărit pentru că suferise un eșec în viață, percepție absolut greșită, afirmă ea.
Maica Amfilohia de la Mănăstirea Călărășeuca: „Un om cu o traumă psihologică sau psihică nu va rezista niciodată în mănăstire, numai regimul de lucru și de rugăciune este într-atât de strict și de greu. Eu le spun la toți că în fiecare zi ne trezim la 5:15 și toți spun: ”nu, asta nu este pentru noi”.
Mănăstirea este un loc în care Măicuța Amfilohia simte acea liniște sufletească de care avea nevoie. E un loc sfânt unde, afirmă ea, până și aerul se purifică zilnic.
Maica Amfilohia de la Mănăstirea Călărășeuca: „Se bat clopotele și undele acestea se duc sub formă de cruce și distrug toate infecțiile și epidemiile”.
În total, la această mănăstire de femei, de pe meleagurile Ocniței, slujesc Domnului 37 de măicuțe cu vârsta cuprinsă între 23 și 81 de ani. Și dacă pentru Maica Amfilohia călugăria a fost chemarea lui Dumnezeu, pentru maica Varvara acesta a fost un drum fără de care pur și simplu și-ar fi pierdut viața, spune ea.
Maica Varvara de la Mănăstirea Călărășeuca: „Eu leșinam, dar dacă cădeam pai eram țapănă acolo. Preotul îmi spunea: că uite rugăciuni puternice îți fac, dar și dușmanul îți este puternic. Mi-a dat cineva și am mâncat ceea ce nu trebuie”.
Ce reprezintă călugăria în Moldova, dar și câți dintre cei care vor să ducă acest mod de viață rezistă perioadei de ascultare? Răspunsurile la aceste întrebări le aflați în emisiunea „Moldova la Pachet”.