Zeci de tineri, adunați în fața clădirii Guvernului, au citit o declarație în care și-au arătat nemulțumirea față de reforma anunțată în sistemul de învățământ superior și au solicitat ca cei responsabil să plece din funcții.
VASILE MÂNDRESCU, membru organizația de tineret „START” : «Demisia necondiționată a ministrului Educației și Cercetării, domnului Anatolie Topală. Demisia imediată și necondiționată a Guvernului anti-popular și anti-social Gavrilița. Îi avertizăm că dacă vocea noastră nu va fi auzită, vom recurge și la alte metode de presiune, inclusiv prin organizarea protestelor în masă.»
De asemenea, participanții la acțiune au cerut stoparea imediată a procesului de optimizare a Universității de Stat din Tiraspol, Universității Agrare, a Academiei de Administrare Publică, Universității de Stat din Taraclia și cea a Universității de Educație Fizică și Sport.
VASILE MÂNDRESCU, membru organizația de tineret „START”: «Constatăm că acțiunile autorităților încalcă brutal drepturile și interesele tinerei generații, inclusiv prevederile Curții Europene ale Drepturilor Omului, referindu-se la dreptul la educație.»
Participanții la acțiune ne-au spus că reforma din învățământ, așa cum a fost anunțată de autorități, va duce la exodul tinerilor într-un număr masiv, care vor pleca în căutarea unui viitor mai bun peste hotare. «Scopul flashmobului a fost ca universitățile și instituțiile de învățământ din țară să nu fie închise, deoarece noi și așa în țară avem puțin tineret, iar din cauza asta o să plece și cei careu au mai rămas.»
«Eu consider că nu a fost o decizie corectă, de a închide universitățile de stat, în primul rând. Ele sunt clădiri de valoare și avem responsabilitatea de a pătra această moștenire culturală.»
Declarația, în versiunea română și rusă, a fost ulterior transmisă secretariatului Guvernului. Am solicitat o reacție la solicitările tinerilor de la purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu. Aceasta a explicat că reforma nu presupune lichidarea universităților, ci fuzionarea lor.
ANASTASIA TABURCEANU, purtătorul de cuvânt al Guvernului: «Recomandarea Guvernului către tinerii de la Asociația START, este să deschidă proiectul hotărârii de Guvern. Să-l citească pentru a înțelege despre ce este vorba, de fapt. Dacă o să-l citească o să vadă că fuziunea universităților nu înseamnă lichidarea acestora, dar și faptul că nicio universitate nu va dispărea.»
Cât ține de demisia Guvernului, Taburceanu a refuzat să comenteze această solicitare.
ANASTASIA TABURCEANU, purtătorul de cuvânt al Guvernului: «Nu vom comenta acest lucru.»
Iar Viorica Pistrui, responsabil de comunicare cu mass-media de la Ministerul Educației și Cercetării, nu a răspuns la telefon și nici la mesaje. Miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Anatolie Topală, a dat asigurări că în urma reformei, cadrele didactice nu-și vor pierde locurile de muncă, studenții vor beneficia de studii mai calitative, iar cercetătorii de condiții mai bune pentru desfășurarea activității.
ANATOLIE TOPALĂ ministrul Educației și Cercetării: «Toate cadrele didactice sunt transferate în noua universitate, la fel, se întâmplă și cu toate bunurile. Toate proprietățile oricărei universități absorbite vor fi regăsite în universitatea care integrează aceste universități. Noi ne dorim să creăm condiții mai bune pentru cercetătorii noștri, să asigurăm o finanțare instituțională astfel încât să avem asigurate salarii pentru toți cercetătorii pe care îi avem acum.»
Potrivit reformei, în țară ar urma să rămână 11 din cele 16 universități câte sunt acum, cinci instituții de învățământ superior și mai multe institute de cercetare vor fi reorganizate. Ministerul Educației a precizat că pentru modernizarea învățământului superior va aloca 700 de milioane de lei. Împotriva realizării reformei sub această formă s-au expus reprezentanții mai multor universități și institute de cercetare, care urmează a fi absorbite, dar și studenți care-și fac studiile la acestea. Protestul sindicatelor din domeniul educației a fost susținute de Academia română, un fost ministru al Educației, dar și primul președinte al țării Mircea Snegur.