Transportul public din Orhei nu s-a scumpit. Asta în timp ce în unele localități din țară tariful s-a majorat. Autoritățile locale spun că încearcă să mențină prețul actual și să ajute oamenii cum pot.
În prezent, o călătorie prin municipiu pentru maturi este de trei lei, pentru copii – un leu și 50 de bani, iar în orele de vârf oamenii călătoresc în continuare pe gratis, la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. Pasagerii cu care am reușit să vorbim apreciază acest lucru.
VALERIU, locuitor al municipiului Orhei: «De la 7 până la 9 oamenii merg degeaba și în restul zilei plătesc tot așa cum a fost prețul, de la 17 până la 19 iar merg degeaba oamenii și asta mult înseamnă pentru că să fii dintr-un colț în altul e 6 lei, dar pentru noi șase lei e foarte scump. Noi mergem gratis dimineața, noi mergem gratis seara. Asta foarte mult înseamnă pentru părinții care duc copiii la școli, dar pentru un pensionar cât de mult înseamnă.»
Alți locuitori ai municipiului spun că în așa mod fac economii la bugetul familiei. : «La Chișinău s-a scumpit transportul și nu doar la Chișinău, dar și în alte localități din țară. Noi suntem mulțumiți de ceea ce avem pentru că azi 6 lei, mâine 6 lei, se adună câte ceva la bugetul familiei.»
În parcul auto de la Orhei sunt aproximativ 40 de autobuze moderne, majoritatea fiind dotate cu aparate de aer condiționat. Șoferii spun că nu duc lipsă de călători, mai ales că prețul a rămas neschimbat.
TUDOR ROȘCOVAN, șofer: «În toată ziua se ridică toate prețurile. La noi în Orhei, de exemplu, a rămas trei lei. Oamenii vin nu se plâng ca la Chișinău unde s-a ridicat la 6 lei, și sunt mulțumiți pentru că la noi totul este stabil.»
Potrivit autorităților locale, odată cu creșterea galopantă a prețului la motorină, tariful real pentru călătoriile cu transportul public a fost majorat la cinci lei, însă locuitorii achită și în continuare trei, diferența fiind acoperită din bugetul municipiului.
PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: « Vrea să spun că acest proiect va merge și mai departe, pentru că înțelegem că în timpurile complicate unde oamenii nu au cu ce achita facturile la lumină și la gaze, primăria Orhei vine cu acest suport.»
Pe timp de criză, când prețurile cresc, autoritățile trebuie să fie aproape de oameni, spune primarul de onoare al municipiului Orhei Ilan Șor.
ILAN ȘOR primarul de onoare al mun. Orhei: «În Orhei sunt aceleași tarife la transport ca și până acum, iar în orele de vârf, microbuzele sunt absolut gratuite. Am luat această decizie pentru că, autoritățile nu pot fi indiferente față de problemele oamenilor și nu îi pot lăsa singuri în fața acestor dificultăți.»
Precizăm că, din 1 iulie o călătorie cu troleibuzul sau autobuzul în capitală a ajuns să coste 6 lei, potrivit unei decizii a Consiliului Municipal Chișinău care a împuternicit primarul capitalei să opereze majorarea. În primăvara acestui an, s-au scumpit călătoriile cu transportul public prin Bălți. Călătorii plătesc în troleibuz 3 lei pentru un tichet și 5 lei pentru o deplasare cu autobuzul ori microbuzul. Iar la Cahul tarifele s-au majorat încă în toamna anului trecut. Prin oraș oamenii plătesc 5 lei pentru o călătorie.