Noi compensații vor fi oferite în sezonul rece. De ajutor nu va beneficia însă toată lumea, ci doar unele categorii de cetățeni. Despre acest lucru a declarat pentru presă premierul Natalia Gavrilița. Potrivit ei, Guvernul pregăteşte un mecanism de compensare a facturilor la gaz şi căldură.
Potrivit lui Gavrilița, în acest sezon, șase categorii de gospodării vor beneficia de compensații, în funcţie de veniturile şi consumul pe care îl au în fiecare lună.
„Toate gospodăriile casnice vor fi implicate într-o anumită categorie, dar evident că cei care îşi pot permite preţuri mai mari, care duc o viaţă de lux nu vor beneficia de compensaţii”, susține premierul. Nu se știe deocamdată care va fi ajutorul pentru agenții economici.
În prezent, prețul pentru un metru cub de gaz este de 18 lei și 62 lei, cu TVA inclus.
Acum câteva zile, Moldovagaz a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică majorarea tarifului cu 45 la sută. Dacă cererea va fi acceptată, un metru cub va costa 26 de lei și 52 de bani, cu TVA inclus.
Furnizorul de gaze cere ca noul preț să fie aplicat retroactiv, din 1 iulie, precizând că actualul nu acoperă devierile tarifare. Iarna trecută, Guvernul a oferit compensații cetățenilor și agenților economici, iar luna martie a fost ultima pentru care moldovenii au plătit mai puțin pentru facturile la gaz și energie termică.