O nouă săptămână, o nouă alertă cu bombă. De această dată, oamenii legii au fost anunțați că Aeroportul Internațional Chișinău ar fi minat. Potrivit poliției de frontieră, la fața locului s-au deplasat imediat serviciile specializate, zona a fost încercuită, iar pasagerii și personalul au fost evacuați. În urma verificărilor, specialiștii de la Bombteh nu au depistat obiecte suspecte, iar alarma s-a dovedit a fi falsă.
Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Chișinău au fost alertați, în dimineața zilei de luni, despre o posibilă minare a Aeroportului.
RAISA NOVIȚCHI, ofițerul de presa al Poliției de Frontieră: „În jurul orei 7:10 polițiștii de frontieră au fost alertați despre o posibilă minare a Aeroportului. Imediat după primirea informației au fost anunțate entitățile din Aeroport în vederea sporirii măsurilor de securitate. La fel au fost mobilizate toate echipele de intervenție ale serviciilor specializate ale MAI, precum ar fi Inspectoratul de Poliție Botanica, Departamentul Situații Excepționale Serviciul Bombteh și alte injstituții”.
Cu bagajele pline, pasagerii care urmau să decoleze în alte țări, așteptau afară ca perimetrul clădirii să fie verificat.
„Am auzit că este alertă cu bombă, asta e ce știu. Stau aici de o oră”.
„Ne-au zis, noi am ajuns la ora 7:00 și ne-a anunțat. Am vrut să mergem la înregistrare, iată voiam să zburăm, dar simt că o să ne reținem. -La ce oră? -La 11:00. Zburăm în Antalya cu familia. Știți, țara noastră este liniștită, cred că cineva a glumit în așa mod. Cred că va fi bine și că vom zbura cu sufletul liniștit”.
Unii călători ne-au spus că vestea i-a cam băgat în sperieți.
„-De cât timp stați afară? -Vreo jumătate de oră. -La ce oră aveți cursă? -La 12:10. -V-ați speriat când ați auzit de acest lucru? -Un pic, da sper că totul o să fie bine, ce să ne facem griji”.
„Noi am venit și toți stăteau afară. Ne-am apropiat, am întrebat, ne-au spus care este situația. Stăm, așteptăm să se reia activitatea. Încă mai sunt speranțe, zbor cu escală și acest lucru mă deranjează cel mai tare”.
Potrivit Poliției de Frontieră, în clădirea Aeroportului nu au fost depistate obiecte explozibile. În jurul orei 10:00 activitatea Aeroportului a fost reluată în regim normal.
RAISA NOVIȚCHI, ofițerul de presa al Poliției de Frontieră: „Alarma cu explozive s-a dovedit a fi falsă, iar punctul de trecere a frontierei Aeroportului Internațional Chișinău și-a reluat activitatea în regim normal”.
Potrivit reprezentanților Aeroportului, în urma alertei false cu bombă a fost reținută cu două ore cursa Chișinău- Instanbul. Avionul trebuia să decoleze la ora 12 și 10 minute, însă, acum va zbura din capitală la ora 14:00.
Din cauza alertei cu bombă, au fost blocați pe Aeroportul Internațional Chișinău cunoscuții interpreți din România Smiley și Denis Roabeș, liderul grupei The Motans, care au participat duminică la un concert, desfășurat la Grădina Botanică.
O fotografie cu cei doi a fost publicată pe Facebook de internauți. Am încercat să luăm legătura cu autoarea pozei, care ne-a spus că interpreții zburau la București și că au așteptat o oră și 15 minute, la fel ca ceilalți pasageri.
Potrivit oamenilor legii, autorul apelului fals riscă amendă până la 42 500, muncă neremunerată în folosul comunității sau până la doi ani de închisoare.