Cererea Moldovagaz de majorare a tarifului gazelor naturale până la 26 de lei și 52 de bani pe un metru cub, cu TVA inclus, a ajuns pe masa Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Furnizorul de gaze cere ca noul preț să să fie aplicat retroactiv, din 1 iulie, pentru că actualul nu acoperă devierile tarifare.
Potrivit documentului publicat de ANRE, Moldovagaz susține că ajustarea prețurilor reglementate este determinată de majorarea semnificativă a costului de import al gazelor naturale procurate precum și de generarea devierilor tarifare negative esențiale.
”Prețul mediu de furnizare al gazelor naturale din 1 iulie 2022 cu aplicarea devierilor tarifare formate în perioada ianuarie – iunie 2022 este determinat în mărime de 23 572 lei/1000m3, or cu 45% mai mare decât cel mediu aprobat de ANRE din 1 iunie 2022”, se arată în solicitarea furnizorului de gaze.
Astfel, dacă ANRE va da curs solicitării Moldovagaz, moldovenii vor achita, din 1 iulie, 26 de lei și 52 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale consumate.Termenul de examinare a cererii depuse este de până la 180 de zile. Președintele Consiliului de Administrare al Moldovagaz, Vadim Ceban a scris pe contul său de Telegram că instituția pe care o conduce nu a căutat niciodată sa ridice tarifele cu orice preț, iar majorarea este justificată.
”Situația este astfel încât prețul de achiziție de astăzi inclus în tarif este cu 284 de dolari mai mic decât prețul de achiziție pentru luna iulie. Dacă înmulțim cu volumul consumului de gaze în iulie, care este de 26 de milioane de metri cubi, atunci diferența va fi de peste 7 milioane de dolari. Numai în 2022, compania a acumulat abateri negative de tarif de la costul achiziționării gazelor naturale pentru 783 milioane lei”.
Totodată, Vadim Ceban susține că Moldovagaz este obligată să achite nu doar pentru gazele naturale consumate, dar și pentru întreținerea infrastructurii de transport și distribuție a gazelor naturale. Acesta atrage atenția și asupra necesității achitării la buget a TVA pentru importul gazelor naturale în perioada aprilie-mai 2022. Mai exact, este vorba de 107 milioane de lei.
Totodată, conducerea furnizorului de gaze s-a referit la datoriile acumulate de consumatori, care sunt de 79 de milioane de lei. Prin urmare, Vadim Ceban susține ca nu vede o tendință pozitivă în achitarea sumei totale a datoriilor în următoarele 14 zile, care este necesară pentru a strânge fonduri pentru plata către furnizorul principal, având în vedere interdicția până la 30 iulie de deconectare a debitorilor.
Acum o lună, tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali a crescut de la 14 lei și șase bani la 18 lei și 62 lei pentru 1 metru cub, cu TVA inclus. Decizia l-a nemulțumit pe șeful de la Moldovagaz, care solicitase un preț de 24 de lei, precizând că tariful aprobat de ANRE, va duce la acumulare de noi datorii, ceea ce va cauza inevitabil o nouă majorare de tarif.