Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să elaboreze un plan de atragere a studenților străini și să propună măsuri concrete pentru ca instituțiile de învățământ superior din țară să poată câștiga și să se dezvolte. Cu o astfel de propunere vine președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook. El condamnă ferm decizia autorităților de a reorganiza sistemul de învățământ superior. Totodată, Ilan Șor a anunțat că deputații partidului pe care îl conduce vor elabora un proiect de lege privind înființarea unei Agenții pentru dezvoltarea învățământului superior. Reprezentanții Ministerului Educației nu ne-au putut oferi o reacție. Ce spun, însă, responsabilii de la Guvern, aflați din reportaj.
În loc de absorbția unor universități de către altele, într-un proces de reformare a învățământului superior, liderul Partidului „ȘOR” propune, ca soluție pentru păstrarea și dezvoltarea instituțiilor ce urmează a fi comasate, atragerea studenților străini, ceea ce va permite, în opinia sa, dezvoltarea economiei țării ansamblu. Potrivit lui Șor, în prezent, în Moldova există studii de calitate, iar cel mai interesant este, spune politicianul, că acestea sunt unele dintre cele mai ieftine din regiune.
ILAN ȘOR, președintele Partidului „ȘOR”: «De ce să nu găsim o formulă care ar permite atragerea studenților străini în țara noastră, care merg cu mare plăcere în Moldova, studiază și dobândesc cunoștințe? De ce să nu aducem profesori din străinătate care ar contribui la obținerea a ceva nou în sistemul nostru de învățământ? De ce să nu fie creat un departament care să atragă în țara noastră studenți străini, care să aducă venituri universităților? Aceștia vor cheltui bani în Moldova, vor mânca, vor bea, vor merge la restaurante, vor merge la magazine, vor merge la cafenele, vor închiria apartamente.»
În reacție la cele menționate de Șor, purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat pentru TV6 că proiectul reorganizării universităților are scopul nu de a lichida, ci de a eficientiza aceste instituții de învățământ.
ANASTASIA TABURCANU, purtătorul de cuvânt al Guvernului: «Este absolut aberant ceea ce scrie. El zice că universitățile o să dispară. Universitățile nu vor dispărea. Cum crede domnul Șor, că un student din străinătate, ar veni să învețe în RM, într-o sală în care, de exemplu iarna nu se încălzește sau într-o sală de curs, unde studenții nu au locuri în bănci în alte universități, de ce? Pentru că nu sunt eficientizate spațiile din aceste universități.»
În postarea sa, Ilan Șor condamnă ferm măsurile propuse de Ministerul Educației și îndeamnă întregul Guvern, precum și majoritatea parlamentară să-și dea demisia.
ILAN ȘOR președintele Partidului „ȘOR”: «Suntem categoric împotriva închiderii universităților. Mai mult, în viitorul apropiat, vom înainta un proiect de lege privind crearea unei Agenții de dezvoltare a învățământului superior, care ar trebui să se afle în subordinea Guvernului. Această Agenție ar trebui să se ocupe de o reformă reală despre cum universitățile moldovenești ar trebui să câștige bani, cum ar trebui să fie construite sedii noi, cămine studențești, cum ar trebui să li se ofere copiilor de la sate oportunitatea de a studia la Chișinău, de a obține cunoștințe bune și de a avea un loc de trai. Cel mai important, toate acestea trebuie să fie gratuite! Plecați! Anunțați alegeri anticipate!»
Solicitată de noi pentru a comenta ideea liderului Partidului ”ȘOR”, de a înainta la adresa Guvernului un proiect privind crearea unei Agenții de dezvoltare a învățământului superior, purtătorul de cuvânt al Guvernului ne-a redirecționat către Ministerul Educației. În schimb, Anastasia Taburceanu a venit cu o replică la îndemnul lui Șor ca întregul Guvern să-și dea demisia.
ANASTASIA TABURCANU, purtătorul de cuvânt al Guvernului: «Întregul Guvern îl roagă să vină acasă să o ceară (demisia), în persoană.»
Contactat de noi, consultantul pe comunicare cu mass media din cadrul Ministerului Educației nu ne-a putut oferi vreo reacție la postarea lui Ilan Șor.
VIORICA PISTRUI, consultant Serviciul de informare și comunicare cu presa, MEC: «Pentru moment, toată lumea este în teritoriu, sunt evenimente la care participă și domnul ministru și secretarii. Deci, nu avem purtător de cuvânt și nu are cine să vă dea o reacție.»
Anterior, ministrul Educației și Cercetării a declarat că reforma, care prevede absorbția unor instituții de învățământ superior de către altele, presupune că din 16 universități publice să rămână 11. Printre instituțiile care ar urma să fie optimizate se numără Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea Agrară de Stat, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport ș.a. Potrivit ministrului, acest lucru va permite concentrarea resurselor financiare și umane în același loc și va aduce un șir de avantaje atât profesorilor, cât și studenților.
ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educației și Cercetării: «Universitățile vor deveni mult mai mari, vor asigura o calitate mult mai bună a studiilor, programele de studiu vor fi mult mai apropiate de cerințele pieței muncii, iar echipele din cadrul universității, cadrele didactice, cercetătorii, vor fi mai mari. Ce au de câștigat studenții – în primul rând o diplomă mult mai bine apreciată la nivel internațional. Vor avea condiții mai bune de studii, laboratoare dotate, cămine renovate și cel mai important programe de studii mult mai avansate. Vor fi condiții mai bune și de salarizare, și de activitate.»
Potrivit lui Topală, cu aproximativ șapte ani în urmă, în universitățile din Moldova studiau circa 92 de mii de studenți, numărul cărora, în prezent, este de 59 de mii. Într-un studiu realizat la începutul anului 2022, expertul economic, Veaceslav Ioniță a vorbit despre situația în care sunt astăzi universitățile din Republica Moldova. Ioniță spunea că factorul care au influențat negativ și va influența și în următorii ani sistemul educațional din Republica Moldova este cel demografic. Potrivit studiului, în 2006-2007 erau 39 de studenți la o mie de locuitori, iar în prezent acest raport este de 22,6 studenți la o mie de locuitori, adică o reducere de aproximativ de două ori a tinerilor de vârstă universitară. Mai mult, Ioniță a remarcat faptul că, astăzi, anume studenții străini mențin active universitățile moldovenești. Potrivit lui, cei aproape 13% dintre toți studenții pe care îi are Republica Moldova, la secția zi, sunt străini, aceștia asigurând anual circa 100 de milioane de dolari venituri țării.
Reforma universităților a stârnit critici în societate, dar și în rândul politicienilor. Împotriva comasării s-au pronunțat cel puțin reprezentanți a patru instituții de învățământ superior care urmează a fi absorbite. Este vorba despre Universitatea Agrară, cea din Tiraspol, Universității de Educație Fizică și Sport și cei ai Academiei de Administrare Publică. Și primul Președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur a venit cu o scrisoare deschisă către Maia Sandu, îndemnând-o să revadă „intenția de a lichida Universitatea de Stat din Tiraspol.