La ai săi aproape 16 ani, a reușit deja să ducă faima țării noastre la campionatele internaționale de karate. Vorbim despre Cristian Guțu, care recent a primit centura neagră la acest sport, însă, deja a dat de știre adversarilor săi de peste hotare că are tărie de caracter. El a cucerit medalia de aur la cel de-al 49-lea Campionat European, desfășurat la Praga, Cehia, performanța fiind o premieră pentru sportiv, dar și pentru clubul la care se antrenează.
De la vârsta de 3 ani, practică acest tip de sport, despre care spune că a devenit deja o parte din el. Totuși, cea mai mare performanță reușită de tânăr până acum este medalia de aur pe care a obținut-o în Praga, unde s-a desfășurat Campionatul European de karete. În categoria de Kumite Cadeți, el ne-a povestit că a avut un traseu greu de parcurs. Până a urca pe podium, Cristian Guțu a reușit să câștige în cinci lupte împotriva adversarilor din Irlanda, Israel, Cipru, Bosnia și Herțegovina și Azerbaijan, cea din urmă luptă fiind și cea mai complicată, susține campionul.
CRISTIAN GUȚU, sportiv: „Acest campionat a fost unul destul de greu. A trebuit să fac 5 lupte ca să primesc medalia de aur. A fost cea mai grea a 2-a luptă cu un adversar din Azerbaijan”.
Cei care i-au fost alături pe tot parcursul său sunt părinții tânărului sportiv, care spune că nu are de gând să se oprească la această medalie de aur. El ne-a spus că urmează o vară grea de antrenamente, deoarece în toamnă va evolua la un nou turneu internațional.
CRISTIAN GUȚU, sportiv: „Practic acest sport de la 3 ani și jumătate la alegerea părinților. În octombrie urmează un alt campionat tot la acest tip de karate”.
Măiestria acestui sport vechi care provine din Japonia, a preluat-o de la antrenorul său. Acesta susține că ambii au lucrat foarte mult pentru a obține un astfel de rezultat, la baza căruia a stat dorința de a lucra. Mai mult de atât, sansai-ul este mândru de faptul că imnul țării noastre a răsunat la campionatul din Praga.
GHENADIE NICOARĂ, antrenor: „A fost foarte tensionat pentru că am avut doar o singură șansă. Noi nu am avut 3-4 categorii cum la alte competiții, dar am avut o singură șansă pe care am reușit să o cucerim. Imnul Moldovei a cântat la acest campionat, atunci când Cristian a urcat pe podium. Suntem foarte mândri că am reușit acest lucru”.
Antrenorul ne-a mai spus că, până la întrecere, sportivii au avut de respectat un regim foarte strict – antrenamente zilnice, o alimentație corectă, dar și meditațiile, despre care Ghenadie Nicoară spune că au un rol destul de important în acest sport.
GHENADIE NICOARĂ, antrenor: „Ne-am antrenat foarte mult, iar în rezultat am demonstrat acest lucru. În fiecare zi ne antrenăm. Avem tabăra noastră de vară. Vara pot spune că nu avem nicio zi liberă. De dimineață până seară noi ne antrenăm”.
La campionatul din Praga, țara noastră a fost reprezentată de 5 sportivi. Pe lângă Cristian Guțu, mai vorbim de Alexandr Capmoale, Nichita Grigorasenco, Vladimir Ghibescul, dar și Valeria Vinaru, singura fată din echipă. Datorită acestui rezultat, țara noastră s-a clasat pe locul 13 în clasamentul pe națiuni. La sosire acasă, atleții au fost întâmpinați la aeroport de prieteni și rude.
Deplasarea la Praga a fost finanțată de Ministerul Educației și Cercetării. Karate este parte a programului sportiv pentru un număr de jocuri multi-sportive precum Jocurile Europene 2023 Krakow – Malopolska, Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, Jocurile Mondiale Birmingham 2022, Jocurile Mondiale de plajă 2023.