Republica Moldova nu poate deveni stat membru al Uniunii Europene într-un an sau doi pentru că trebuie să implementeze reforme destul de cuprinzătoare. Declarația a fost făcută de Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, în cadrul unei conferințe de presă, din 17 iunie, scrie newsmaker.md.
„Depinde de Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova. Trebuie să fie realizate progrese și evident că nu este vorba despre un an sau doi, pentru că este nevoie de a implementa reforme destul de cuprinzătoare. Este vorba despre curățarea sistemului judecătoresc, eradicarea corupției, iar progresul va depinde de Guvernul Republicii Moldova, Parlament de a duce țara înainte și de a implementa reformele necesare”, a explicat șeful Delegației UE în Moldova.
Oficialul s-a referit și la schimbările care ar putea interveni în relația Republica Moldova-Uniunea Europeană în eventualitatea în care țara noastră obține statutul de țară candidat de aderare la UE.
„În cazul în care o țară obține statutul de țară candidat asta înseamnă ca țara este pe o cale de reforme și este pe calea de a deveni țară membră a UE. Nu este doar o țară cu care UE are relații mai apropiate, mai distante, dar este o țară care este evaluată din perspectiva nivelului de pregătire a acelei țări de a deveni una din statele membre cu drepturile și obligații depline caracteristice statelor membre”, a precizat Jānis Mažeiks.
Menționăm că astăzi Comisia Europeană a emis un aviz în favoarea obținerii de către Moldova statutului de țară candidat la UE. Decizia finală va fi luată la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura în perioada 23-24 iunie.