Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut, la ședința de astăzi a Parlamentului, audierea conducerii Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, privind rezultatele controalelor inițiate la stațiile PECO, în contextul lipsei unor tipuri de carburanți, în special, a motorinei. Inițiativa a fost respinsă, însă de majoritatea parlamentară, care a spus că subiectul va fi analizat la comisia creată, la recomandarea Consiliului Suprem de Securitate, pentru examinarea situației din sectorul produselor petroliere.
Includerea pe ordinea de zi a fost cerută de deputatul BCS,Elena Bodnarenco, care a motivat propunerea prin
ELENA BODNARENCO, deputat BCS: „În ultimul timp, la unele stații alimentare cu combustibili lipseau unele tipuri de carburanți, în special motorina. Cunoaștem că ANRE a efectuat controale inopinate la aceste stații. Solicităm completarea ordinii de zi a ședinței plenare a Parlamentului cu următorul subiect: Audierea conducerii ANRE cu privire la rezultatul controalelor inopinate”.
Pentru că a fost susținută de doar 24 de deputați, propunerea nu a fost inclusă pe ordinea de zi. Pentru audierea conducerii ANRE au votat doi membri ai fracțiunii ”ȘOR”, 21 ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, și unul de la PAS.
VADIM FOTESCU, deputat Partidul ”ȘOR”: „Desigur că am susținut această inițiativă, deoarece este o întrebare zilnică a cetățenilor: ”Când totul va înceta?”, ”Ce se întâmplă?” ”De ce nu este motorină la benzinării?” și ”De ce aceasta se scumpește?”… De aceea răspunsuri la aceste întrebări am vrut să primim de la tribuna Parlamentului, de la instituția responsabilă de acest domeniu”.
BOGDAN ȚÎRDEA, deputat PSRM: „E vorba de două momente. Primul – un salt galopant a prețurilor la motorină și la benzină. Al doilea moment, poate mai grav chiar decât primul este deficitul motorinei, care dispare în pline lucrări agricole”.
Deputații PAS susțin că această problemă urmează să fie clarificată în cadrul comisiei creată, la recomandarea Consiliului Suprem de Securitate, pentru examinarea situației din sectorul produselor petroliere.
DUMITRU ALAIBA, deputat PAS: „Subiectul acesta va fi elucidat inclusiv în cadrul acestei comisii speciale, pe care o conduce colegul meu, Radu Marian. Știu că acolo au loc multe discuții la subiect. Eu înțeleg necesitatea de a ține instituțiile responsabile și de a chema în plenul Parlamentului pentru transparență, dar, totuși, noi suntem plătiți ca să luăm decizii, ca să votăm legi”.
Amintim că, începând cu săptămâna trecută, mai multe stații de alimentare nu aveau motorină. Pentru a afla motivul, ANRE a anunțat că a inițiat un șir de controale inopinate, precizând că există suficiente stocuri de produse petroliere în depozitele companiilor importatoare pentru acoperirea necesitaților curente ale economiei naționale și ale cetățenilor. Reglementatorul mai afirma că se atestă cazuri când la unele stații de alimentare lipsește un produs sau altul, dar acestea nu reprezintă un fenomen sistemic și ține mai mult de situația logistică înregistrată în ultimele zile la frontiera Republicii Moldova.
Contactați de TV6 reprezentanții agenției ne-au spus că încă desfășoară verificările și vor prezenta rezultatele atunci când vor avea toată informația.