Cu patru zile înainte de desfășurarea Marsului solidaritatii organizat de comunitatea LGBT, Mitropolia Chișinăului si a Întregii Moldove și-a reiterat poziția cu privire la eveniment. Într-un comunicat de presă, instituția spune că Biserica Ortodoxă se opune desfășurării acestuia și că în atitudinea sa fermă este sprijinită de peste 30 de ONG-uri și asociații obștești.
În comunicatul de presă, Mitropolia îndeamnă autoritățile municipale să sisteze prin orice mijloace promovarea manifestării comportamentelor netradiționale.
„Îndemnăm autoritățile municipale sa sisteze prin orice mijloace promovarea manifestării comportamentelor netradiționale si prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer, care inunda din ce in ce mai accentuat plaiul nostru. Incurajarea libertinismului prin astfel de evenimente nu va aduce decât autodistrugerea spirituala a societății”.
Într-o reacție anterioară la manifestul Mitropoliei, Angelica Frolov, membru al echipei Centrului de Informaţii „GENDERDOCM”, organizator al evenimentului, a spus că Mitropolia poate cere orice lucru care se încadrează în libertatea de religie.
S-a expus cu privire la eveniment și fostul șef de stat Igor Dodon. Într-o postare pe Facebook, el spune că Moldova pierde anual zeci de mii de oameni care pleacă din țară, iar nivelul natalității este mai scăzut decât cel al mortalității. Fostul președinte afirmă, în acest sens, că guvernarea PAS, în loc să promoveze instituția familiei și să lanseze programe naționale, susține parada LGBT, care, potrivit lui Igor Dodon este un element străin valorilor noastre creștinești și le cultivă tinerilor o gândire anti-familie.
„Consider că este o rușine ca în Chișinău să se organizeze public marșuri și evenimente ale homosexualilor și cred că fiecare are dreptul să facă ceea ce vrea la dânsul acasă, dar nu în văzul copiilor și al oamenilor de bun-simț”.
În reacție, purtătorul de cuvânt al Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas ne-a scris că „elementele străine valorilor noastre sunt corupția, trădarea de patrie, traficul de influență, dezbinarea societății, care au definit mandatul lui Igor Dodon. Valorile pe care noi le promovăm sunt democrația, statul de drept și respectul pentru drepturile omului, a mai adăugat ea”.
Iar Angelica Frolov a spus că fostul șef de stat este un simplu cetățean, care poate declara ce vrea la el acasă.
Anterior, primarul Capitalei, Ion Ceban a declarat că nu va semna autorizația pentru desfășurarea paradei, organizată de comunitatea LGBT+ în data de 19 iunie. Acesta a revenit apoi cu o postare pe Facebook în care a spus că va schimba drumul parcurs de participanții la marș, lucru despre care afirmă că-i permite legea, astfel încât evenimentul să se desfășoare pe traseul Președinție Parlament – Guvern. Angelica Frolov, membru al echipei Centrului de Informaţii „GENDERDOC-M” ne-a spus că legea cu privire la libertatea întrunirilor nu-i permite primarului să modifice traseul după bunul plac, lucru pe care îl poate face doar argumentat și de comun acord cu organizatorii evenimentului.
ANGELICA FROLOV, membru al echipei Centrului de Informaţii „GENDERDOC-M”: „Legislația îi permite, dacă este o problemă cu traseul ales de manifestanți, să-i invite la Primărie și împreună cu ei să decidă cum pot schimba, dar asta, iarăși, nu-i decizia primarului, asta-i decizia organizatorilor. Acesta nu este orașul primarului, care e doar un funcționar public care ar trebui să se ocupe de problemele orașului. El însă se ocupă de alte probleme decât cele de care ar trebui să se ocupe ca primar”.