Guvernarea PAS ignoră în totalitate opoziția parlamentară și respinge în mod arbitrar toate inițiativele legislative pe care le propun reprezentanții opoziției din Parlamentul Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute de către deputații Partidului „ȘOR”, Petru Jardan și Vadim Fotescu, în cadrul întâlnirii cu Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare Consiliului Europei, care a avut loc astăzi, 7 iunie, la Parlament, scrie partidulsor.md.
„Toate proiectele noastre legislative sunt îndreptate spre îmbunătățirea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova. Cu toate acestea, ele nu ajung nici măcar să fie introduse pe ordinea de zi. În repetate rânduri ne-am adresat la organizațiile internaționale și am denunțat modul în care PAS nu ține cont de inițiativele opoziției, iar candidații Partidul „ȘOR” nu sunt admiși în structurile statului aflate sub control parlamentar”, au declarat deputații Partidului „ȘOR”.
La întâlnire au participat coraportorii pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova, Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, secretarul Comisiei de Monitorizare, Sylvie Affholder, precum și șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, William Massolin.
În cadrul vizitei au mai fost abordate cele mai recente evoluții politice privind funcționarea instituțiilor democratice, reformele întreprinse în domeniul sistemului de justiție și al luptei împotriva corupției, precum și situația din domeniile mass-media și protecția minorităților.