Aroganța, incompetența, îngâmfarea, hoția și fățărnicia de care dau dovadă cei care astăzi guvernează Republica Moldova ne-au adus o sărăcie mai drastică decât la unele țări din Africa. Constatarea aparține Partidului Politic PACE, în care se mai menționează că a venit timpul pentru înlăturarea celei mai incompetente guvernări din istoria țării, scrie sinteza.org.
Potrivit formațiunii politice, PAS a adus la guvernare și în cele mai importante funcții în stat, niște marionete incompetente, acțiunile stângace și incompetența cărora au adus:
„-Cel mai prost negociat contract cu gazele și cel mai mare preț la gaze din istoria țării, dar acum îl maschează cu dușmanul extern.
-Cea mai mare inflație din Europa și printre cele mai mari de pe glob. Sunt create local printr-un set de legi adoptate din incompetență. Acum încearcă să se eschiveze de responsabilitate.
-Sărăcirea organizată la toată populația – majoritatea oamenilor de afaceri dar și simpli cetățeni sunt nevoiți să ia credite pentru a compensa incompetența guvernării, alții să fure pentru a supraviețui, iar unii au ajuns să fie umiliți să cerșească pe stradă cu mâna întinsă. Ei nu sunt ajutați de demnitarii din birourile înalte cu fotolii moi, chiar și de Prim-ministra care nu se rușinează să-i pășească obraznic pe oamenii care cerșesc pe stradă, uitându-se în camera video unde nu se obosește să spună minciuni în care cel mai des se încurcă și se bâlbâie.
-Nu se aplică nici o soluție pentru a scădea prețurile la electricitate, benzină și motorină. Din contra, se pare că ei se mândresc cu legea păguboasă adoptată care îi face pe cei bogați și mai bogați, iar pe cei săracii – lipiți pământului. Pământ, pe care nu-l mai pot prelucra cu tractorul din cauza prețurilor exagerate la carburanți și sunt nevoiți să revină la sapă de lemn.
-Alimentele și medicamentele, au crescut ca pe drojdie, iar oamenii, în special bătrânii, sunt nevoiți să îndure foamea și durerea pentru ca din pensia mizeră nu-și pot permite să-și cumpere nici medicamente și nici alimente suficiente, doar își amăgesc moartea de la o zi la alta.
-Nivelul infracțiunilor se apropie de cel din anii 1990 și ele sunt la fel pe fundalul sărăcirii populației, care recurge la crime pentru a supraviețui.
În acest sens, Partidul PACE cere să fie condamnate toate persoanele implicate în procesul de sărăcirea organizată a populației.
„-De redus tarifele la electricitate, gaze, servicii comunale, produse alimentare, medicamente – prin politici echilibrate elaborate de oameni profesioniști nu de populiști.
-De dezvoltat producția proprie în domeniul produselor de primă necesitate pentru a nu admite majorarea prețurilor în baza importurilor din alte state.
-Partidul PACE susține inițiativa și consideră că a venit timpul pentru înlăturare de la conducerea statului a celei mai incompetente, arogante, fățarnice, guvernări din istoria țării.
-Deja sperietoarea populară “vine lupul la oi” utilizată pe larg de PAS în campaniile electorale nu mai merge.
-Cu toții am înțeles, așa conducători nu pot face nimic – ei doresc să devină campioni mondiali la scuze și minciuni.
-Moldova până la guvernarea mincinoșilor și fățarnicilor din PAS nu a avut așa probleme niciodată.
-Toate țările europene, fără guvernarea PAS, nu au așa probleme.
-Peste 180 țări de pe glob, fără guvernarea PAS nu au așa inflație.
-Nu este cazul să devenim o rușine mondială din cauza incompetenței și aroganței la câțiva oameni care prin minciună și manipulare au acăpărat puterea în stat.
-Trebuie schimbări spre bine și PACE este gata să facă un contract social prin care explică și implementează setul de reforme pentru oameni.
-Începând cu ziua de astăzi, Partidul Politic PACE începe consultările masive cu cetățenii din toate raioanele, orașele și satele Moldovei dar și din diasporă.
-Vom aborda, asculta și analiza probleme acumulate și dureroase cu care se confruntă oamenii.
-Vom asculta vocea poporului nostru și dacă oamenii ne vor cere, ne vom consolida eforturile pentru a readuce țara în albia normalității, iar puterea suverană poporului”, se mai menționează în comunicatul formațiunii.
De asemenea, Partidul Politic PACE informează că după consultarea cu poporul, va veni cu concluzii și propuneri „ce avem de făcut mai departe, unindu-ne toate forțele sănătoase din țară și din diasporă, împreună în PACE să ferim țara din calea războiului și împreună Acasă să Construim Europa, pentru urmașii urmașilor noștri!!!”.