Elevii claselor a IX-a și a XII-a de la gimnaziile și liceele din municipiul Orhei, care au înregistrat performanțe la învățătură și au avut un comportament exemplar, au fost răsplătiți cu premii, conform unei tradiții instituite la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. Recompensele materiale au fost oferite din partea Fundației „Miron SHOR”, transmite Partidulsor.MD.
Astfel, de premii în valoare de 2000 și 3000 de lei au beneficiat 12 absolvenți ai claselor XII-a din patru licee din municipiul Orhei, precum și 18 absolvenți ai claselor a IX-a din patru licee și două gimnazii.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, le-a transmis mesaje de felicitare tuturor elevilor, profesorilor și absolvenților:
„Le mulțumesc tuturor angajaților instituțiilor de învățământ din municipiul Orhei pentru responsabilitatea, grija și atenția acordată tinerei generații. Vă aduc sincere mulțumiri și apreciere pentru dedicația și contribuția la dezvoltarea personalității fiecărui copil. Ați fost și rămâneți promotorii înțelepciunii! Dragi părinți, vă sunt recunoscător pentru înțelegerea, răbdarea, dragostea și căldura pe care le-o oferiți copiilor voștri. Dragi elevi, sunt convins că ați avut parte de muncă asiduă și ați reușit să acumulați multe cunoștințe și reușite remarcabile pe parcursul acestui an școlar. Să vă bucurați din plin de vacanța cea mare! Stimați absolvenți, trăiți astăzi emoții unice. Sunt convins că ați muncit cu dăruire, că v-ați dezvoltat competențele și ați devenit mai pregătiți pentru provocările vieții. Vă doresc succese la examene și îmi exprim convingerea că voi sunteți o forță nemărginită de care depinde viitorul țării”.
„Le urez tuturor absolvenților succes și perseverență. De asemenea, le recomand să învețe, deoarece cartea este cea care ne pune pe făgașul normal al vieții. Eu vă asigur de toată susținerea Consiliului raional Orhei”, a menționat președintele Consiliului Raional Orhei, Dinu Țurcanu, care a participat la festivitatea de sfârșit de an școlar de la gimnaziul „Grigore Vieru” din municipiul Orhei.
Tradiția de a le oferi premii elevilor din municipiul Orhei, cu rezultate foarte bune la învățătură și merite deosebite, a fost instituită în 2015, la inițiativa primarului de atunci, actualul deputat și președinte al Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Ilan Șor i-a felicit pe elevi, învățători, profesori și absolvenți cu ocazia încheierii anului de studii, le-a urat succes, cât mai multe oportunități pentru a-și atinge scopurile și a reiterat că el și echipa sa depun eforturi pentru ca toți copiii să aibă acces la educație, să se dezvolte armonios și în condiții decente.
„Este știut faptul că viitorul unei țări poate fi asigurat doar de către generațiile inteligente și educate. Investițiile în educație nu înseamnă cheltuieli, ci investiții într-un viitor sigur și prosper, în dezvoltarea economică și a progresului social. Eu și echipa Partidului „ȘOR” depunem eforturi pentru ca toți copiii să aibă acces la educație, să se dezvolte armonios și în condiții decente. Iată de ce, de ani buni, toți elevii din raionul și municipiul Orhei, care merg în clasa întâi, primesc ghiozdane și rechizite. Iar elevii claselor a IX-a și a XII-a de la gimnaziile și liceele din municipiul Orhei, care au înregistrat performanțe la învățătură și au avut un comportament exemplar, sunt răsplătiți cu premii din partea Fundației „Miron SHOR”, a scris Ilan Șor pe pagina sa de Facebook.
La sfârșitului anului școlar 2020-2021, tot 30 de absolvenți ai claselor a IX-a și a XII-a au primit premii în valoare de 2000 și 3000 de lei.
În municipiul Orhei sunt șase instituții de învățământ, în care învață aproximativ 5000 de elevi. În raionul Orhei sunt, în total, 47 de instituții de învățământ.