De Ziua Copilului, renumita interpretă Klava Coca va susține două concerte, la Orhei și Taraclia. Despre asta au anunțat autoritățile locale care precizează că renumitul parc de distracții Orheiland își redeschide porțile la 1 iunie, cu un eveniment de excepție, dedicat celor mici. Sărbătoarea va culmina cu un concert extraordinar, susținut de celebra interpretă din Rusia Klava Coca. Pregătirile pentru marele eveniment sunt pe ultima sută de metri, iar organizatorii promit că și în acest an toate atracțiile vor fi gratuite.
Ore numărate au rămas până când Parcul de distracții OrheiLand își va primi oaspeții, dând start noului sezon estival. Pentru ca totul să fie pe măsura așteptărilor copiilor, de zori până seară angajații amenajează teritoriul, iar lucrările sunt pe ultima sută de metri, spun autoritățile locale.
PAVEL VEREJANU, primarul orașului Orhei: „Se vopsesc băncile, se răsădesc florile, se ajustează toboganele. Plajele este o formă clasică. Se vor amplasa umbrele, șezlonguri”.
TATIANA PLATON, vicepreședintele raionului Orhei: „Ca niciodată cred că, acest parc așteptăm cu mic, cu mare să se redeschidă pentru că perioada prin care am trecut pandemie, dificultăți, a fost destul de dificil ca să activăm”.
Așadar, de 1 iunie, Orheiland își redeschide porțile. Organizatorii promit spectacole colorate, muzică, distracție și multe surprize pentru copii și maturi. Micuții vor avea parte de masterclass-uri și show-uri cu personaje de poveste, dar și acces gratuit la toate caruselele, toboganele, trambulinele, la roller coaster și alte atracții de pe teritoriu.
PAVEL VEREJANU, primarul orașului Orhei: „Această vară pentru toți copiii și cei vârstnici va fi un prilej bun de a petrece timpul”.
De asemenea, potrivit autorităților, în premieră, va fi deschis un salon de înfrumusețare pentru copii – Aqua grim, unde cei mici își vor putea face tatuaje temporare. Sărbătoarea va culmina cu un concert de zile mari susținut de interpreta din Rusia Klava Coca, spun autoritățile, care anunță că artista va cânta și în orașul Taraclia, acolo unde locuitorii vor avea parte de surprize și evenimente distractive pentru toți.
„Show-uri pentru cei mici, dar și un concert grandios cu Klava Coca. Toate te așteaptă le 1 iunie, la marea deschidere. Vino, la Orheiland”.
Atât copiii cât și maturii abia așteaptă redeschiderea parcului Orheiland.
„Foarte mult așteptăm redeschiderea parcului. După o perioadă lungă de pandemie, copiii au stat mai mult închiși și au nevoie de aer liber, de socializare, de activități”.
„Am așteptat atât mult timp, căci în pandemie nu puteam să ieșim nici măcar din case”.
Primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, spune că se bucură pentru faptul, că al cincilea an consecutiv, această zonă de agrement, unică pentru Moldova, le face copiilor vara mai colorată și mai frumoasă.
ILAN ȘOR primar de onoare al mun. Orhei: „Aproape trei milioane de oameni au vizitat parcul de distracții de la deschidere. Cadouri, surprize, atracții sunt toate pe gratis. Noi facem așa încât oamenii să rămână mulțumiți, să se bucure, să zâmbească și să nu se gândească la câți bani au în buzunar ca să le permită copiilor să se distreze”.
OrheiLand a fost inaugurat la 1 iunie 2018 la inițiativa primarului de atunci, Ilan Șor. Potrivit autorităților locale, acesta este dotat cu mai multe caruseluri unice în țară și regiune, un roller coaster de tip american, zeci de tobogane gonflabile, trambuline, terenuri de joacă, o varietate de atracții acvatice și o plajă cu nisip curat, iar intrarea este liberă pentru toți.