În timp ce magistrații examinează demersul privind plasarea în arest a fostului șef al statului, Igor Dodon, în fața Judecătoriei se desfășoară un protest în susținerea acestuia, manifestație ce are loc pentru a treia zi consecutiv. Partidul Socialiștilor împreună cu membri și simpatizanți ai formațiunii au cerut libertate pentru președintele de onoare al PSRM.
Unii dintre ei susțin că în acest caz se îndeplinesc indicațiile politicienilor și au cerut o justiție corectă, susținând că reținerea politicianului este un act de ilegalitate, afirmând că vor protesta în continuare. În reacție, purtătorul de cuvânt al fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas ne-a spus că PAS pledează pentru o justiție care să-și facă treaba, iar cei vinovați de corupție, capturare a statului, sărăcire a populației să fie trași la răspundere. Procurorul responsabil pe comunicare din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, ne-a scris într-un mesaj la acuzațiile care au răsunat că Procuratura nu va comenta afirmațiile politice ale unor politicieni și că, procurorii își îndeplinesc atribuțiile în strictă conformitate cu legislația țării, fiind exclusă orice imixtiune. Ministerul Justiției a scris anterior că va urmări atent cum se desfășoară ancheta în cazul fostului șef de stat, pentru ca totul să fie în strictă concordanță cu legea.
„Eu, spre exemplu, am venit să-l susțin pe domnul Dodon”.
„Eu sunt pentru ca el să fie îndreptățit. El, într-adevăr, este un om cinstit”.
„Astăzi, dar și mâine sau cât va fi nevoie, vom sta aici ca să obținem eliberarea lui Dodon, iar justiția să prevaleze”.
La protest au participat și deputații socialiști, care susțin că vor lupta până Moldova va avea o justiție independentă.
VLAD BATRÎNCEA, deputat PSRM: „Învinuirile prostești și inventate, de care este acuzat, într-o comandă politică, de aceea el trebuie să fie eliberat. Noi vom protesta până în Republica Moldova va apărea o justiție independentă și nu va îndeplini comanda regimului”.
În reacție la acuzațiile protestatarilor, procurorul responsabil pe comunicarea cu mass-media, din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Cherpec ne-a declarat că instituția pe care o reprezintă, nu comentează afirmații politice, iar procurorii își îndeplinesc atribuțiile în strictă conformitate cu legislație Republicii Moldova, fiind exclusă orice imixtiune.
Iar purtătorul de cuvânt al fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas ne-a spus că PAS pledează pentru o justiție care să-și facă treaba.
„Am spus-o în campanie electorală și o spunem și acum: hoții, corupții, cei care au sărăcit acest stat trebuie să fie pedepsiți. Țara trebuie curățită de politicieni care, de-a lungul anilor, au acționat exclusiv în interese personale. Totodată, avem nevoie de un sistem de justiție puternic, care să asigure tuturor transparență în procesul de judecată și să ducă dosarele până la capăt”, a mai precizat Vlas.
Reprezentanții Guvernului spun că Executivul a promis să lupte cu fenomenul corupției și să restabilească încrederea oamenilor în justiție așa cum trebuie să funcționeze lucrurile într-un stat democrat.
„Faptul că PSRM este vădit deranjat de acțiunile procuraturii, adică de un exercițiu democratic și legal, demonstrează faptul că acțiunile guvernului din aceste 9 luni încep a da roade. Guvernul nu distrage atenția cetățenilor de la problemele cotidiene, Guvernul elaborează politici pentru a le diminua sau eradica tuturor celor din aceste probleme pentru a face viața oamenilor mai bună”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu (C
Amintim că, în data de 18 mai, procurorul general interimar,
Dumitru Robu, a dispus pornirea urmăririi penale în dosarul supranumit de presă ”punga neagră”. Ancheta a fost inițiată în urma publicării unor înregistrări video din vara anului 2019, în care fostul președinte Igor Dodon discută cu Serghei Iaralov și fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, iar cel din urmă i-a transmis lui Dodon o pungă neagră cu calendar. Fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr, Iurie Reniță, care a publicat imaginile, spunea că în interior erau bani.
Cu referire la respectivele imagini, în cel de-al doilea mesaj postat pe internet, după reținerea sa, Igor Dodon a spus că cităm: în iunie 2019 m-am expus unui risc enorm atât eu personal, cât și familia mea, în perioada când purtam pseudo-negocieri cu Plahotniuc, conștientizând că sunt înregistrat video, cu scopul de a debarca regimul oligarhic(…).
Mi-a reușit acest lucru și am oferit atunci o nouă șansă Republicii Moldova. Anterior, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS și cel al Președinției au refuzat să cometeze conținutul celei de-a doua postări a politicianului.
Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo a declarat, la un an de la apariția filmulețului, că nu există suficiente probe pentru inculparea fostului președinte, iar în octombrie 2020, Judecătoria Chișinău a lăsat în vigoare ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale. Și Igor Dodon a spus anterior că imaginile cu sacoșa sunt un fake.