Fostul președinte al țării, Igor Dodon a venit din nou cu o reacție. La fel ca miercuri, acesta a acuzat guvernarea PAS și pe președintele Maia Sandu de răfuieli cu opoziția, precizând că învinuirile care îi sunt aduse sunt „superficiale și false” și vor fi respinse de orice instanță. Mai mult, politicianul a venit și cu unele precizări privind perchezițiile efectuate acasă la el, dar și la cumnatul său, Petru Merineanu. Mesajul său a fost transmis prin intermediul avocaților, susține fostul șef de stat.
În postarea publicată pe pagina de Facebook a lui Igor Dodon se spune că dosarul politic intentat pe numele său se transformă în principala preocupare a Guvernării PAS.
„Dacă altceva ei nu pot face – nici în economie, nici în dezvoltarea țării, nici în restituirea miliardului furat –, acum nu le-a rămas decât să se ocupe de răfuieli cu opoziția. Astăzi procurorii controlați de regimul Maiei Sandu mi-au înaintat învinuiri pe mai multe capete de acuzare. Este evident că acesta e un exces de zel și e o risipă nejustificată de forțe”. Referitor la acuzațiile și învinuirile care mi se aduc – ele toate sunt superficiale, false, fără probe serioase și vor fi respinse de orice instanță de judecată independentă, nu capturată politic”, a precizat Igor Dodon.
Mai mult, politicianul a venit și cu unele concretizări referitor la perchezițiile făcute la el acasă.
„La domiciliul meu, casa de la Buiucani, nu au fost depistate decât câteva mii de euro care au confirmare documentală și provin din veniturile mele salariale, peste 1 milion de lei în ultimele 12 luni. A fost găsită și o recipisă semnată de soția mea, pentru un set de mobilier, în baza unui avans legal oferit și stins transparent. Celelalte insinuări, nu corespund realității și vor fi ușor demontate în cadrul procesului de judecată. La mama mea, la Sadova au fost depistate mijloace bănești ce îi aparțin, inclusiv de la vânzarea unor active ale rudelor, fapt ce va fi legal documentat și demonstrat. Declar pe propria răspundere că nu dețin, direct sau prin persoane interpuse, active mobile și imobile în satul Sadova”.
În postarea sa, fostul șef de stat a explicat și gestul cumnatului său, care a încercat să înghită o recipisă.
”Dânsul, care a muncit peste 20 de ani în afara țării, chiar a crezut că diaspora este așteptată cu brațele deschise acasă. A vândut apartamentul din Moscova, declarând banii oficial la intrarea în țară și a hotărât să lanseze o afacere în satul lui natal Molovata Veche, creând astfel câteva zeci de locuri de muncă. Incidentul cu recipisa, mai puțin plăcut, dar atât de mediatizat în presă, poate fi explicat prin emoțiile unui om, care revine acasă de peste hotare și se trezește la 7 dimineața cu mascații sub ușă, care îi sperie copilul”, se mai arată în postarea lui Igor Dodon. În același mesaj, politicianul susține că învinuirile care se referă la pretinsele acte de corupție, primirea mitei, finanțarea ilegală a partidului, trădare de patrie, sunt nefondate.
Solicitată de noi pentru un comentariu, procur procurorul responsabil de comunicarea cu mass-media, Mariana Cherpec ne-a scris într-un mesaj că nu comentează afirmațiile politice ale politicienilor.
„Procurorii își îndeplinesc atribuțiile în strictă conformitate cu legislația R.M, fiind exclusă orice imixtiune”,a precizat aceasta.
Anterior, și procurorul general interimar, Dumitru Robu au declarat că acuzatorii acționeza numai în interesul legii, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei.
Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas ne-a scris întrun mesaj că nu comentează postarea lui Igor Dodon.
Acum o zi, tot la acest subiect, aceasta a precizat că cei care au sărăcit acest stat trebuie să fie pedepsiți. Consilierul pe comunicare al Președinției, Sorina Ștefîrță ne-a spus că nu comentează cele scrise de Igor Dodon.
Anterior, președintele Maia Sandu a negat de mai multe ori orice imixtiune în actul de justiție, precizând că nu dă indicații procurorilor și judecătorilor și le-a cerut acestora să-și facă treaba.