Deputatul partidului ”ȘOR” Ilan Șor cere să fie ascultat în Parlament înainte ca subiectul privind ridicarea imunității sale să fie supus votului. Într-un comunicat de presă al Partidului ”ȘOR” se spune că o solicitare în acest sens a fost făcută președintelui Legislativului, Igor Grosu, iar motivul invocat este că Ilan Șor, ca și alți deputați, are dreptul să-și expună punctul de vedere în calitate de ales al poporului, dar și pentru că cetățenii și parlamentarii trebuie să afle adevărul despre frauda bancară. În replică, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate îl invită pe politician, care a cerut o intervenție prin Skype, să vorbească de la tribuna Legislativului.
Într-un comunicat al Partidului ”ȘOR” se precizează că Ilan Șor a expediat un demers în adresa președintelui Legislativului, Igor Grosu, cu solicitarea de a fi asultat joi în plen. Despre acest lucru, politicianul a vorbit și într-o înregistrare video.
ILAN ȘOR, președintele Partidului ”ȘOR”, deputat: „Solicit să mi se ofere posibilitatea, conform legii, să intervin, pentru a-mi spune punctul de vedere în ceea ce privește cererile privind ridicarea imunității mele parlamentare. Am dreptul ca, înainte de a se pune la vot această chestiune, să fiu ascultat de către deputați și cetățeni. Eu nu mă țin de imunitate. Puteți să o scoateți ori de câte ori vreți, dar insist ca cetățenii Republicii Moldova și deputații trebuie să afle adevărul despre evenimentele despre care vorbim”.
În același timp, Ilan Șor a reiterat că în 2019, pe numele său, a fost emis un mandat ilegal de arestare și că imediat ce acesta va fi anulat se va prezenta în fața procurorilor pentru a depune mărturii. Până atunci, însă, el solicită o intervenție prin Skype, pentru a-și spune poziția cu privire la învinuirile care i se aduc legate de furtul din sistemul bancar.
ILAN ȘOR, președintele Partidului ”ȘOR”, deputat: „Veți auzi multe adevăruri interesante, argumente, dovezi care până acum au fost ascunse de mulți politicieni, funcționari publici și procurori. În cazul în care veți respinge solicitarea mea de a fi ascultat, atunci se poate constata că PAS se teme de adevăr, în condițiile în care știe multe subtilități și detalii”.
În iulie 2019, Şor a fost anunţat în căutare internaţională, după ce Procuratura Anticorupţie a declarat că acesta a părăsit ilegal teritoriul ţării. Politicianul pledează nevinovat. În aceeași înregistrare video, Ilan Șor a făcut apel la reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate în țară noastră cu solicitarea de a fi neutre, de a interveni și îndemna partidul de guvernământ să-i ofere posibilitatea opoziției de a fi auzită. Deocamdată, reprezentanții misiunilor diplomatice nu au reacționat la apelul lui Șor. Igor Grosu nu a răspuns la apelurile și mesajul nostru pentru a comenta solicitarea lui Ilan Șor
Iar purtătorul de cuvânt al Partidului Acțiune și Solidaritatea, Adriana Vlas, ne-a scris într-un mesaj cu referire la solicitarea lui Ilan Șor cităm: ”să vină în Parlament, tribuna îl așteaptă”.
Amintim că Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani și jumătate de închisoare în prima instanță, în dosarul ”furtul miliardului”. O decizie definitivă încă nu există, cauza fiind pe masa Curții de Apel. Deputatul este acuzat de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, cu utilizarea banilor din trei bănci moldovenești.
Șor se declară nevinovat și a spus repetat că nu este beneficiarul banilor furați din sistemul financiar și că adevăratul jaf s-a produs după ce a fost înlăturat de la conducerea băncilor.