Primul reactor modular mic (SMR) din România va fi instalat la fosta termocentrală de la Doicești, din județul Dâmbovița, au anunțat luni Nuclearelectrica și compania americană NuScale la un seminar organizat la București în parteneriat cu Departamentul de Comerț al Statelor Unite, scrie digi24.ro.
România devine astfel una dintre primele țări din lume – și prima din Europa – ce implementează tehnologia inovatoare și sigură a reactoarelor modulare mici NuScale, care permit furnizarea de energie „curată”.
Amplasamentul a fost identificat în urma unui studiu care a costat 1,2 milioane de dolari, fonduri primite de Nuclearelectrica la începutul anului 2021 în cadrul unui grant oferit de guvernul american pentru a identifica și evalua diferite amplasamente pentru implementarea reactoarelor modulare mici în România.
„În urma studiului, au fost identificate mai multe potențiale amplasamente adecvate. Amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești a obținut toate calificările în ceea ce privește securitatea, fiind considerat adecvat în această fază conform criteriilor de proiectare și principiilor de securitate ale reactoarelor modulare mici NuScale”, a declarat Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica.
De ce este anunțul este important pentru România
În urma selectării amplasamentului, România are potențialul de a implementa primele reactoare modulare mici din Europa și de a deveni un catalizator pentru implementarea SMR în regiune, în special în alte țări din cadrul Inițiativei celor Trei Mări care doresc să își consolideze securitatea energetică cu o sursă de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată și să își atingă în același timp obiectivele de decarbonizare.
Fiind printre primele țări care se alătură demersului de independență energetică cu una dintre cele mai avansate tehnologii de energie nucleară, tehnologia inovatoare a reactoarelor modulare mici a NuScale, România va obține o poziție de lider și multiple beneficii socio-economice: are potențialul de a deveni o bază pentru susținerea producției și asamblarea componentelor SMR și un centru de pregătire și formare a viitorilor operatori și specialiști. În acest sens, România va dezvolta primul simulator pentru camera de comandă a unui SMR NuScale din Europa, care va fi utilizat pentru formarea noii generații de ingineri.
Comunitatea din Doicești are, de asemenea, potențialul unor beneficii multiple, în timp ce NuScale și Nuclearelectrica fac pași spre implementarea în România, în acest deceniu, a primei centrale electrice NuScale cu 6 module, de 462 MWe. Se estimează că centrala electrică NuScale cu 6 module va genera 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an, arată un comunicat al Societății Naționale Nuclearelectrica.
„Astăzi, mai mult ca oricând, se dovedește că energia înseamnă securitate. Ne angajăm să ne respectăm promisiunea de a sprijini România în vederea obținerii independenței energetice, precum și pe cea de a ne atinge obiectivele de decarbonizare. Acesta este un alt pas important după anunțul făcut de președintele României, Klaus Iohannis, și de John Kerry, trimisul prezidențial special pentru climă al administrației Biden, la Conferința COP26, cu privire la intenția celor două țări de a construi în România o centrală cu reactoare modulare de mici dimensiuni”, a declarat ministrul energiei, Virgil Popescu, citat într-un comunicatul Nuclearelectrica.
„Implementarea reactorului modular de mici dimensiuni de la NuScale pe amplasamentul de la Doicești va avea beneficii dovedite în materie de securitate energetică și de mediu prin generarea de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată, fără emisii. În plus, proiectul va aduce beneficii socio-economice directe comunității pe care o deservește și va genera prosperitate continuă pentru industria și economia regională”, a arătat Virgil Popescu.
„Ne-am angajat să oferim în continuare României energie curată, sigură și la prețuri accesibile, iar dezvoltarea primului reactor modular de mici dimensiuni în România va confirma experiența țării noastre și va oferi un nou viitor industriei energiei nucleare: vom forma un nucleu de excelență pentru industria nucleară din România și un hub pentru regiune în ceea ce privește producția și asamblarea componentelor și pregătirea operatorilor pentru tehnologia reactoarelor modulare din regiune”, a arătat Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.
„Anunțul de astăzi este un nou pas înainte în parteneriatul cu Nuclearelectrica pentru a dezvolta tehnologia NuScale a reactoarelor modulare mici în România și pentru a susține atingerea țintelor climatice, beneficiind în același timp de creștere economică”, a declarat, la rândul său, John Hopkins, președinte și CEO NuScale. „Ne bucurăm să lucrăm cu Nuclearelectrica în etapa următoare de analiză a amplasamentului și să demonstrăm beneficiile tehnologiei noastre românilor”, a adăugat el.
Cum a ajuns România să instaleze primul SMR NuScale din Europa
În martie 2019, Nuclearelectrica și NuScale au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a evalua dezvoltarea, licențierea și construcția unui SMR NuScale în România.
La 9 octombrie 2020, România a semnat cu SUA un Acord Interguvernamental în domeniul proiectelor de energie nucleară, care a fost ratificat și de Parlamentul României, prin Legea nr.199/2021, având o largă susținere și fiind adoptat cu majoritate de voturi.
Acordul interguvernamental dintre SUA și România în domeniul nuclear civil a primit în prealabil și acordul Comisiei Europene.
De asemenea, în octombrie 2020, US Exim Bank și-a exprimat, printr-un memorandum de înțelegere cu Ministerul Energiei, interesul de a finanța proiecte mari de investiții în România, inclusiv cele nucleare, în valoare totală de 7 miliarde de dolari.
La începutul anului 2021, Nuclearelectrica a primit fonduri USTDA în valoare de 1,2 milioane de dolari pentru a identifica si evalua potențialele amplasamente pentru reactoare modulare mici.
Pe 4 noiembrie 2021, la COP26, NuScale și Nuclearelectrica au semnat un acord de colaborare pentru a avansa implementarea primului reactor modular de mici dimensiuni în Europa.
Aceste etape importante vin ca urmare a unei relații puternice în domeniul nuclear între România și SUA, care a început în 1981, când președintele Reagan a aprobat primul împrumut Exim SUA pentru proiectul Unității 1 de la Cernavodă, reamintește Nuclearelectrica.
Ce presupune tehnologia NuScale SMR
NuScale Power a dezvoltat o nouă centrală nucleară pe baza de reactoare modulare cu apă ușoară pentru generarea de energie electrică, producerea de hidrogen și alte aplicații ale energiei termice de proces. Conceptul revoluționar al reactorului modular de mici dimensiuni (SMR) folosește un modul NuScale Power Module™ fabricat în întregime de companie, capabil să genereze 77 MW de electricitate, folosind o versiune mai sigură, mai mică și scalabilă a tehnologiei reactoarelor pe bază de apă sub presiune.
Design-ul scalabil al NuScale – centrale electrice care pot găzdui până la patru, șase sau douăsprezece module electrice individuale – oferă beneficiile energiei fără carbon și reduce angajamentele financiare asociate instalațiilor nucleare de dimensiuni de gigawați.
Investitorul majoritar la NuScale este Fluor Corporation, o companie globală de inginerie, achiziții și construcții cu un istoric de 70 de ani în domeniul energiei nucleare comerciale.
În august 2020, NuScale a intrat în istorie drept primul și singurul SMR care a primit aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA – o etapă crucială în construirea și implementarea tehnologiei SMR.
NuScale a semnat deja contracte cu Doosan, Samsung și GS Energy Corporation pentru a avansa în dezvoltarea de componente SMR.
Au fost deja semnate memorandumuri de cooperare cu companii din diferite țări, cum ar fi: KGHM și PBE, Polonia; Energy Holding, Bulgaria; OPG, Prodigy Clean Energy, BWXT, Canada; CEZ, Republica Cehă etc. Un proiect NuScale SMR cu șase module este în curs de dezvoltare în Utah, SUA.
Banca Japoniei are o investiție strategică de 110 milioane de dolari în NuScale Power.
În ceea ce o privește, „Nuclearelectrica” S.A. este compania națională din România care produce electricitate, căldură și combustibil nuclear. Funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei din România, statul deținând 82,49% din acțiuni și alți acționari 17,50%, după listarea companiei la Bursa de Valori București în 2013.
SN Nuclearelectrica SA operează două unități nucleare CANDU de la CNE Cernavodă, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și este în curs de a realiza un ciclu de combustibil integrat prin achiziționarea unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru sprijinirea proiectelor de investiții pe termen lung ale companiei.
Nuclearelectrica are un rol major la nivel național, contribuind cu peste 18% din energia nucleară la producția totală de energie și cu 33% la producția de energie fără carbon din România.