Și socialiștii și-au strigat astăzi nemulțumirea, numai că, la un protest care a avut loc în fața Guvernului. Participanții la manifestație s-au plâns pe creșterea prețurilor și au cerut demisia Cabinetului de Miniștri.
Membrii și susținătorii Partidului Socialiștilor, veniți la protest, spun că sunt nemulțumiți de creșterea prețurilor, nu doar la produsele alimentare, ci și la serviciile comunale, și au cerut demisia Guvernului.
ADRIAN LEBEDINSCHII, deputat BCS: „Oamenii, dacă înainte din cei 1700, 1800 de lei, cât aveau pensia, puteau cumpăra ceva, acum nu le mai ajunge, nemaivorbind de serviciile comunale, ei acum majorează curentul electric. Ajungem în iarnă, ce vor face ei?”
Protestul socialiștilor s-a desfășurat paralel cu cel al comuniștilor, la care participă și Partidul „ȘOR”, iar reprezentanții formațiunilor susțin că, deocamdată, organizează asemenea acțiuni separat, ca mai apoi să iasă la un protest comun.
VLADIMIR VORONIN, deputat BCS: „Este mai bine când un partid face acolo o acțiune de protest, alt partid face în altă parte protest, dar în rândul acestora care protestează sunt din toate partidele. Aceasta este normal, pentru că au loc mai multe proteste, după număr”.
BOGDAN ȚÎRDEA, deputat BCS: „Noi considerăm că trebuie să ne mobilizăm propriul electorat, să ne promovăm agenda noastră, Iar, la un moment dat, aceste eforturi pot fi cuagulate și atunci vom obține un efect comulativ”.
Contactată pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al premierului, Anastasia Taburceanu, ne-a scris într-un mesaj că Natalia Gavrilița a răspuns la aceste proteste miercuri, în cadrul conferinței de presă, de la Guvern.
Amintim că atunci, șeful Executivului a declarat că fiecare este liber să-și exprime poziția și că Guvernul, chiar dacă lucrează în regim de situație de urgentă și are la dispoziție mai multe pârghii, inclusiv pentru a limita adunările în masă, nu face acest lucru. Cu referire la situația din țară, anterior, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas, a declarant că guvernarea este pe deplin conștientă de greutățile prin care trece la moment populația, situație despre care spune că e reată de războiul din Ucraina și contextul politic mondial.
Potrivit Biroului Național de Statistică, prețurile medii de consum, în luna aprilie 2022, comparativ cu luna aprilie 2021, au crescut cu peste 27 la sută, inclusiv la produse alimentare – cu 30,17%. Premierul Natalia Gavrilița a declarat că acest fenomen este cauzat de economia mică, foarte dependentă de importurile de energie, prețurile cărora au crescut pe plan mondial și a anunțat un șir de măsuri pentru sprijinirea populației, printre care creșterea pensiilor, compensații, precum și rambursarea parțială a accizelor la motorină către producătorii agricoli.