Emoții mari la Gara Feroviară din capitală, unde reprezentanții Republicii Moldova la Eurovision, Zdob și Zdub și Frații Advahov, au fost întâmpinați la revenirea acasă. Artiștii au fost primiți cu ropote de aplauze și mesaje de mulțumire, iar după ce au coborât din trenul unei curse speciale, Chișinău – București, au interpretat piesa ”Trenulețul” care, în urma concursului internațional, a clasat Moldova pe locul șapte în concurs. Aceștia au împărtășit publicului trăirile prin care au trecut și au mulțumit tuturor pentru susținerea acordată.
Artiștii spun că sunt mândri că au avut ocazia să ne reprezinte țara la Eurovision. Ei au mărturisit publicului că în Italia sau simțit foarte bine și au rămas mulțumiți de prestația care au avuto.
VASILE ADVAHOV, artist: „În scenă a fost Moldova și vreau să vă spun că suntem mândri că am putut cânta în limba română, toată Europa, toată lumea a cântat în limba română și s-a distrat alături de noi și noi cu asta ne mândrim foarte mult”.
ROMAN IAGUPOV, solist: „Noi am făcut față și eu cred că am luat locul cel mai bun. Eurovision-ul nu este o competiție, este un concurs de muzică, de prietenie, de pace”.
VITALIE ADVAHOV, artist: „Trenulețul nostru a ajuns la destinație, ne bucurăm foarte mult că această piesă a ajuns să răsune în inima Europei. Vă mulțumim foarte mult, pentru că am simțit că ați fost alături de noi și am primit de la dvs o energie foarte bună”.
Frații Advahov și Roman Iagupov au vorbit despre rezultatele obținute în concurs, dar s-au expus și cu privire la voturile date de juriile țărilor participante, unele dintre care au provocat un adevărat scandal.
ROMAN IAGUPOV, solist: „Prieteni, eu personal dau 12 puncte. Eu sunt muzicant și am o viziune mai largă. Poate nu avem nevoie de juriu în general? Poate schimbăm procedura?
VASILE ADVAHOV, artist: „Vă dați seama? Pur matematic, dacă nu era juriul și nu era un război alături, rezultatele, azi Moldova avea să aibă alt rezultat”.
VITALIE ADVAHOV, artist: „Vreau să spun că nu noi, artiștii, ar trebui să vorbim despre lucrurile astea, noi trebuie să facem piese, noi trebuie să facem muzică, dar politicienii, organizatorii ei trebuie să discute așa subiecte”.
Concursul Eurovision, câștigat de reprezentanții Ucrainei, s-a pomenit în centrul unui scandal privind voturile. TVR reclamă că votul juriului României a fost modificat, cele 12 puncte acordate Moldovei fiind atribuite Ucrainei. Instituția a cerut explicații organizatorilor și a menționat că va acționa în funcție de răspunsul primit. România, de asemenea, nu a primit niciun punct din partea Moldovei.
Conducerea companiei publice de radio și televiziune, Teleradio-Moldova, încearcă să lămurească acest lucru în cadrul unei anchete, pe care a pornit-o după ce a constatat o discordanță între voturile publicului moldovean și cele ale juriului țării noastre. Directorul general al TRM susține că investigația ar urma să elucideze principiile de selectare a juraților și dacă neacordarea votului reprezentantului de peste Prut, a fost sau nu, făcută cu rea intenție.
VLAD ȚURCANU, directorul general al Teleradio-Moldova: „În ce privește demersul meu de la Teleradio-Moldova, astăzi voi semna această anchetă și nu am nicio îndoială că ne vom lămuri cu privire la această situație”.
Din componența juriului au făcut parte interpretul Eugen Doibani, cântăreața Cristina Scarlat, textiera Radmila Popovici, dirijorul Adriano Marian și Ilona Stepanov.
Interpretul Eugen Doibani a refuzat să se expună cu privire la situația creată, Radmila Popovici a scris pe Facebook că a votat obiectiv, nesilită și neangajată de nimeni, și că Ucraina a fost în topul favoriților săi. Adriano Marian a declarat pentru Publika TV că întrecerea din acest an a fost foarte dură și pentru prima dată, atitudinea juriului a fost mult mai pragmatică, iar, astfel, cel mai probabil, a fost încălcată o anumită tradiție, a menționat dirijorul.
Ceilalți jurați nu au venit, deocamdată, cu o reacție. Între timp, pe rețelele sociale sunt distribuite imagini video cu oameni care dansează pe fundalul piesei Trenulețul. Nu au rezistat ritmurilor nici jurnaliștii din sala de presă a concursului.
Și în Anglia sute de tineri care urmăreau competiția de pe un ecran imens, montat în stradă, au fost surprinși cum rând pe rând se ridică și merg să danseze.