Trei anchete au fost inițate după ce un copil a murit sâmbătă, lovit de un arbore în Parcul Alunelul din Chișinău. Două dintre investigații sunt interne, fiind vizate Primăria și Ministerul Mediului, iar în a treia este vorba de un dosar penal, pronit de Procuratura municipiului Chișinău, care s-a autosesizat în urma celor întâmplate.
Primarul Ion Ceban susține că în capitală sunt mii de arbori care trebuie tăiați.
ION CEBAN, primarul general al capitalei: „Avem mii de copaci în oraș, care necesită urgent defrișați, chiar dacă la prima vedere par sănătoși. Unele crengi trebuie imediat înlăturate, deoarece în urma vântului puternic, cum s-a întâmplat vineri seara, când serviciile au lucrat practic toată noaptea, s-a întâmplat și această tragedie”.
Ceban a cerut Agenției de Mediu să examineze urgent solicitările depuse de Întreprinderea Spații Verzi cu privire la curățarea sau defrișarea arborilor și a menționat că autoritățile locale nu pot interveni, în lipsa autorizațiilor.
ION CEBAN, primarul general al capitalei: „Sunt foarte multe solicitări depuse la Agenția de Mediu și rog în regim prioritar să fie examinate. Anul trecut, de către Spații Verzi au fost curățați 9 885 de arbori, iar 5345 – defrișați. Avem și foarte, foarte multe refuzuri. Niciun copac nu este defrișat, nicio creangă nu este curățată de Spații Verzi până este obținută autorizația de Mediu”.
Contactat pentru o reacție, şeful adjunct de direcţie în cadrul Agenţiei de Mediu, Artur Leca, ne-a spus că se află într-o ședință și nu poate vorbi cu noi. Acum două zile însă, Agenția de Mediu a scris pe pagina de Facebook, că arborele vizat în cazul decesului copilului nu se afla în lista propusă de Primărie pentru verficare.
REACȚIE AGENȚIA DE MEDIU:
„Arborele vizat în cazul decesului prematur al copilului nu se regăsește în lista arborilor propuși spre coordonare și autorizare a efectuării tratamentelor silvotehnice de către Î. M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” în solicitarea sa”.
Și Ministerul Mediului a creat un grup de lucru care să investigheze circumstanțele incidentului. Instituția menționează că din comunicatul primăriei reiese că Agenția de Mediu ar fi refuzat solicitarea Întreprinderii „Spații Verzi” de a curăța copacul vizat, iar în urma unei verificări s-a stabilit că acest lucru este un fals. Copacul menționat nu s-a aflat în lista Primăriei, iar de anul trecut, Agenția de Mediu eliberează autorizații fără restricții, se menționează în document.
REACȚIE MINISTERUL MEDIULUI:
„Comunicatul Primăriei lasă de înțeles că Agenția Mediului ar fi refuzat solicitarea ÎM „Spații Verzi” de a curăța acest copac, ceea ce în urma unei verificări s-a dovedit a fi fals. Copacul în cauză nu sa aflat pe lista menționată în comunicatul de presă emis de Primăria Municipiului Chișinău. [ …] Deja pentru 2021 și 2022 Agenția de Mediu a eliberat autorizații fără restricții.
Șeful întreprinderii municipale „Spații Verzi”, Serghei Carp, a refuzat să discute cu noi, declarând că pe parcursul anchetei nu va oferi comentarii.
SERGHEI CARP, șeful Î.M. ”Spații Verzi”: „Noi am inițiat ancheta de serviciu, lucrăm de acum două zile non-stop. Când o să fie totul documental argumentat atunci o să pot să vorbesc, să vă dau ceva răspunsuri, acuma nu sunt gata, lucrăm”.
Ulterior, el a fost suspendat din funcție de către primarul general pe perioada anchetei.
ION CEBAN, primarul general al capitalei: „Rog ca în această perioadă, conducerea ÎM Spații verzi să fie înlăturată de la procesul de gestiune și nemijlocit suspendarea din funcție a directorului în această privință”.
Potrivit șefului Direcției municipale Sănătate, Boris Gîlca, copilul a decedat în scurt timp după ce a fost internat la reanimare.
BORIS GÎLCA, șeful Direcției municipale Sănătate: „Ambulanța a preluat copilul și l-a direcționat la cel mai apropiat spital. Imediat copilașul a fost direcționat în sala de reanimare. Ulterior a fost stabilită moartea clinică și biologică a copilașului”.
Procuratura municipiului Chişinău a anunțat că a pornit o cauză penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiunilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unei persoane.
COMUNICAT PROCURATURA GENERALĂ:
„La 14 mai 2022 a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unei persoane, infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (2) lit. a din Codul penal”.
Potrivit oamenilor legii, persoanele care se va stabili că se fac vinovate de moartea micuței riscă până la șase ani de închisoare.
Sâmbăta trecută, o fetiță de un an și două luni, a murit după ce peste căruciorul în care se afla a căzut o creangă mare. Micuța se afla împreună cu rudele în parcul „Alunelul” din capitală.
Primăria a anunțat că, echipe specializate urmează să analizeze arborii din toate sectoarele orașului, plantați pe teritoriile școlilor, grădinițelor, a instituțiilor publice, a zonelor verzi și pe marginea străzilor.
Amintim că, în vara anului 2012, în urma unei furtuni, trei oameni au ajuns la spital după ce au fost loviți de crengi sau copaci. Iar, cu şase ani în urmă, o femeie din sectorul Buiucani al capitalei a murit după ce un arbore a căzut peste ea în timp ce mergea pe strada Vasile Lupu, din Chișinău.